Mihai Marica, noul şef al comunicării LSRS
Mihai Marica are 22 de ani şi conduce Departamentul de Comunicare al Ligii Studenţilor Români din Străinătate.
Sorin Iordan, 30.08.2022, 15:16
Mihai Marica are 22 de ani şi conduce Departamentul de Comunicare al Ligii Studenţilor Români din Străinătate. S-a născut la Craiova şi după ce terminat liceul a decis să plece la studii în Marea Britanie. A ales Regatul Unit după ce a participat la Tabăra Aspire de la Poiana Braşov, unul dintre cele mai importante programe de antreprenoriat şi leadership din sud-estul Europei, acolo unde a luat contact cu modul de predare şi cu programa din Statele Unite şi Marea Britanie. I-a plăcut atât de mult încât, în 2018, s-a mutat la Londra şi a început un porgram de licenţă în dezvoltare internaţională la Kings College din capitala britanică. Spune că acomodarea cu viaţa departe de casă nu a fost uşoară, dar a avut parte de sprijin din partea comunităţii de români de acolo.
Cred că mi-a fost mai uşor comparativ cu alţi prieteni, dar pot spune sigur că, aşa în urma discuţiilor pe care le-am avut, niciunuia nu ne-a fost uşor. E greu. E un pas greu, mai ales că e prima oară când pleci de acasă, îţi laşi părinţii, familia, prietenii acasă şi ajungi acolo într-o lume în care, să zicem că în oraşul tău însemnai ceva, acolo toată lumea îşi vede de viaţa ei şi eşti aşa o furnicuţă mică într-un muşuroi imens. Poate fi copleşitor la început. Norocul nostru a fost că mai mulţi români am reuşit să ne sincronizăm, să ne unim aşa prin diferite activităţi şi ne-am ţinut de urât unul altuia.
Mihai a devenit membru al Ligii Studenţilor Români din Străinătate la câteva luni după ce a ajuns la Londra. În 2021, şi-a obţinut diploma de licenţă şi, regăsit în ţară, a decis să se alăture echipei centrale a LSRS.
Am îndrăgit foarte mult activitatea din UK. Cum în ultimii aproape doi ani de zile m-am regăsit în ţară, cunoscând foarte mulţi oameni şi din sediul central şi ocupându-mă cu comunicarea şi în Marea Britanie, mi s-a părut un pas firesc înainte. Mi s-a propus şi n-am ezitat. Am spus da cu cel mai mare drag.
În ceea ce priveşte prioritatea mandatului său: Tot ce facem noi, din echipa central, să fie pentru filialele noastre şi un pic să redirecţionăm atenţia LSRS către filiale şi nu invers. Să descentralizăm activitatea din Ligă.
Toamna aceasta, Liga Studenţilor Români din Străinătate pregăteşte o campanie de recrutare de anvergură. Iată cu vor tinerii din LSRS să atragă noi membri.
O să fie o campanie care pleacă dinspre central, iar apoi mesajul va fi preluat de fiecare filială, de fiecare ambasadă parteneră, pentru că majoritatea filialelor au şi parteneriate cu ambasadele, care au acces la studenţii care vin din România pentru a urma studii în ţara respectivă. Nu pot să spun că ne-am setat un target, pentru că noi primim toţi studenţii şi chiar şi mai departe, inclusiv dacă nu eşti student în străinătate, dar doreşti să faci voluntariat, să te implici într-o organizaţie de studenţi o poţi face şi dacă eşti student în ţară sau dacă ai plecar cu Erasmus, doar pentru câteva luni, semestre sau maximum un an.
În prezent, Mihai Marica lucrează ca producător la binecunoscuta companie de profil Electronic Arts, acolo unde pune umărul la dezvoltarea jocului video de fotbal FIFA. Din toamnă, se va întoarce în Marea Britanie pentru un program de master în sustenabilitate şi dezvoltare durabilă la University College of London. În ceea ce priveşte repatrierea?
Eu mereu am fost adeptul principiului că atât noi, cât şi instituţiile statului, trebuie să combatem efectul ăsta de brain drain (plecarea oamenilor bine pregătiţi la muncă în străinătate – n.r.), care din păcate ne afectează, având o diaspora atât de mare şi un număr foarte mare de studenţi raportat la media Uniunii Europene care pleacă în străinătate. Prin urmare aş vrea să mă văd, dacă nu imediat după facultate, în cel mai scurt timp inapoi la mine în ţară profesând şi aducând plusul valoare din afară înapoi în ţara mea pentru că, cred că aşa se pot mişca lucrurile şi mai bine la noi în ţară.