Marketing cultural în vremuri dificile
Oana Arsenoi are 28 de ani și este originară din Iași. Este pasionată de tot ceea ce înseamnă cultură, moștenind acest interes de la tatăl sau, antreprenor în domeniul muzical.
Monica Chiorpec, 16.06.2020, 10:57
Oana Arsenoi are 28
de ani și este originară din Iași. Este pasionată de tot ceea ce înseamnă
cultură, moștenind acest interes de la tatăl sau, antreprenor în domeniul
muzical. Ca orice tânăr din generația millennial, Oana a crescut chiar la
granița dintre vechi și nou, dintre analog și digital. Și-a propus, încă din
clasele primare, să observe nevoile din sfera artistică și să sprijine orice
demers de gen. După ce a absolvit Facultatea de Teatru, secția Teatrologie,
Management și Marketing Cultural din cadrul Universității de Artă Teatrală și
Cinematografie din București, Oana Arsenoi a lucrat ca strategist de marketing
online pentru multiple industrii creative și ca project manager pentru
festivaluri și evenimente.
Mie mi se pare că a fost dificil pentru
generația noastră, a celor care au crescut în anii ’90, să-și dea voie să-și
imagineze un viitor mai bun. Atunci, eu am vrut să îi ajut pe oamenii care
activau în diferite domenii să aibă tot ce le trebuie ca ei să ajungă acolo
unde vor. Am fost foarte interesată de oamenii cu care eram colegă de
generație, de problemele pe care și le pun, de lucrurile la care se gândesc și
cu cine sunt eu contemporană. Mereu am fost foarte interesată de oamenii
timpului meu. M-a interesat și trecutul, mă interesează foarte mult și
viitorul, dar acel viitor va fi construit cu oamenii cu care am crescut, într-un
fel sau altul, indiferent dacă îi cunosc sau nu. Interesându-mă mereu de ceea
ce se întâmplă în diverse domenii din cultură, teatru, muzică, film, artă
vizuală, am vrut să înțeleg de ce are nevoie fiecare parte ca să se manifeste
așa cum și-ar dori.
Pentru Oana
Arsenoi, criza pe care o traversează acum întreaga lume este un moment de
evaluare a modului în care societatea s-a adaptat, în ultimele decenii,
exploziei tehnologice. Ce rezultate a observat? Vorbim încă despre
fuziune, pentru că încă nu știm cum să definim efectele ei. Mie mi se pare că
această fuziune s-a produs deja, în urmă cu 10-15 ani. Ceea ce s-a întâmplat
acum este un punct de examinare și personală, dar și a brand-urilor, a
instituțiilor, a domeniilor. Cum ai folosit până acum tehnologia în business-ul
tău? În funcție de felul în care a evoluat, cum ai reușit să o integrezi în
proiectele tale? Acum, cu situația de pandemie, am văzut cât de bine s-a
descurcat fiecare dintre noi, în toți acești ani, cu tehnologia. Am văzut, în
funcție de domeniu, rezultate mai bune și mai puțin bune.
Din punctul său de
vedere, nu toate domeniile artistice au reușit să folosească la capacitate
maximă avantajele oferite de tehnologie. Dar anumite experimente au
impresionat-o pe Oana Arsenoi. Unii au fost mai curajoși, iar alții mai
puțin curajoși. Unii colegi de generație s-au speriat, pentru că se simțeau
confortabil într-un sistem creat pentru o lume care acum se dărâmă și nu au
reușit încă să găsească motivația, fie intelectuală, fie sufletească, fie
ambele, să facă o schimbare, să înceapă procesul de transformare. Alții s-au
adaptat puțin mai repede și, de fapt, au văzut-o ca pe o oportunitate de a fi,
în sfârșit, ei înșiși în expresia artistică. Am văzut niște încercări foarte
frumoase și interesante ale unor artiști, coregrafi, artiști vizuali, dar și
din zona muzicală. Cea din urmă mi se pare una dintre zonele cele mai afectate,
dar, dacă facem o căutare pe Internet, aflăm chiar din surse oficiale că, în
afară de știri și informații despre pandemie, al doilea domeniu accesat este
muzica.
Ce sfat ar oferi Oana
Arsenoi unui tânăr care își dorește o carieră în domeniul marketingului
cultural? Ar trebui să fie extrem de curios. Zicala
mea favorită este curiosity over fear (n.a. curiozitatea, mai presus de
frică), pentru că este înfricoșător să
îți urmezi instinctele în societatea românească, în primul rând, nu mai vorbim
de punctul în care ne aflăm cu toții, la nivel global. Dacă ai în tine forța și
voința de a schimba ceva prin ceea ce faci, ar trebui să te înarmezi și cu
foarte multă răbdare și să îți dai seama că a crea o strategie culturală
coerentă nu înseamnă a gândi pe termen scurt. Iar noi nu știm să gândim cu
adevărat pe termen lung. Nimeni nu apucă să ducă mai departe ceva construit de
altcineva. Este o neîncredere uriașă, în orice domeniu, chiar și în cel
cultural. Trebuie să învețe să recunoască încrederea, să știe cum să o
construiască în proiectele pe care le promovează și să înțeleagă foarte bine de
ce vrea să ajungă unde vrea să ajungă cu proiectul pe care îl face, cu
inițiativa, oricare ar fi ea.
În prezent, Oana
Arsenoi lucrează ca freelancer în campanii de marketing online 360 pentru
proiecte care propun interacțiunea în era virtuală și este voluntar în cadrul
unul start-up românesc al cărui scop este reducerea consumului de plastic cu
ajutorul tehnologiei de printare 3D.