Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Freelancing-ul în jurnalism

Ruxandra Pătrașcu are 27 de ani și este jurnalist independent. Își iubește profesia și speră să progreseze cât mai mult într-un domeniu de activitate care, în ultimii cinci ani, i-a adus satisfacții nebănuite.

Freelancing-ul în jurnalism
Freelancing-ul în jurnalism

, 21.07.2020, 10:58

Ruxandra Pătrașcu
are 27 de ani și este jurnalist independent. Își iubește profesia și speră să
progreseze cât mai mult într-un domeniu de activitate care, în ultimii cinci
ani, i-a adus satisfacții nebănuite. Nu doar jurnalismul o pasionează, ci și
antropologia, despre care crede că îi completează și dezvoltă înțelegerea față
de lumea cu care intră în contact în calitate de reporter.

Ruxandra Pătrașcu: Mi-am dorit să înțeleg mai bine lumea despre care vreau să scriu.
Consider că antropologia și jurnalismul sunt două lucruri care merg mână în
mână, în special atunci când vorbim despre teren și despre perspectivele
etnografice. Într-un fel, cred că îmi oferă posibilitatea de a înțelege unele
fenomene, altfel decât mi-ar fi oferit-o doar studiul jurnalismului.


Aventura
Ruxandrei ca jurnalist independent în afara României a început la vârsta de 22
de ani, când și-a continuat studiile, dar și practica, în Portugalia și în
Grecia.

În Portugalia, am mers în Arhipelagul Azore pentru că am vrut să plec
cât mai departe de continent. Simțeam nevoia să mă desprind puțin de ceea ce
știam eu că înseamnă Europa, așa că a fost cea mai apropiată alegere, mă aflam
chiar în mijlocul Atlanticului. A fost prima dată când m-am întâlnit cu
studenți din toate colțurile lumii și am fost expusă unor contexte pe care nu
mi le-aș fi închipuit de una singură. În Grecia, am mers pentru că am vrut să
studiez fenomenul migrației. Am ajuns să studiez comunitatea românilor de
acolo, unde am avut acces mult mai ușor. M-am concentrat pe cazurile femeilor
românce care au migrat în Grecia.


În prezent,
Ruxandra Pătrașcu își continuă colaborările, ca reporter freelancer, cu
diferite publicații de profil. Își dorește ca, pe viitor, să aprofundeze
conceptul de film documentar. Paradigma jurnalismului, aflată și ea în continuă
schimbare, îi oferă, deocamdată, sondarea unor subiecte de interes pentru
societatea românească.

Mediul independent este unul extrem de
volatil, în plină formare. Sunt foarte multe lucruri de învățat. Sunt foarte
multe provocări, atât în ceea ce înseamnă un nou model de business în acest
secol și într-o țară ca România, dar și din punctul de vedere al aptitudinilor
necesare. Ceea ce se întâmplă acum în jurnalism este o mediere a rolurilor și o
transformare a ceea ce înțelegeam cândva prin rolul de reporter. Momentan, îmi
doresc să colaborez cât mai fructuos cu cât mai multe publicații, așa cum o fac
cu cei de la Inclusiv. Urmează să publicăm un dosar concentrat pe educație, mai
degrabă pe felul în care arată acest domeniu în prezent și încotro ne
îndreptăm.


În opinia
Ruxandrei Pătrașcu, cel mai important lucru pentru un reporter independent este
să construiască o relație bazată pe încredere reciprocă în ceea ce îi privește pe
interlocutorii sau subiecții reportajelor.

Să fii cât mai prezent cu omul cu care
vorbești, cu care ții legătura și împreună cu care construiești o poveste. Să
fii cât poți de empatic și să construiești o relație de încredere care chiar să
dureze, să fii acolo pentru sursa ta indiferent de ceea ce s-ar întâmpla și să
clădești o relație bazată pe sinceritate și respect mutual. Mi-ar plăcea să
contribui cu succes la ceea ce înseamnă presă independentă și să o ajut să se
dezvolte în România. La fel, mi-ar plăcea să contribui la ceea ce înțelegem
printr-un mediu de presă sănătos. În același timp, mi-ar plăcea foarte mult să
colaborez cu instituții ca Centrul pentru Jurnalism Independent pe tema
interacțiunii cu mass-media, pentru că lucrurile acestea ar trebui să meargă
mână în mână, dacă avem o perspectivă de viitor ceva mai optimistă.


De asemenea,
stabilirea unor criterii în ceea ce privește consumul de presă poate seta noi
standarde de calitate în jurnalismul din România, crede Ruxandra Pătrașcu.
Lucru pe care cei mai tineri dintre jurnaliștii independenți încearcă să îl
demonstreze prin fiecare interviu, reportaj sau documentar pe care îl
realizează.


RadioRomaniaInternational · Generaţia 3.0 – 21.07.2020
Şefa LSRS Austria: Îmi doresc să lucrez pentru România
Generația 3.0 marți, 29 august 2023

Şefa LSRS Austria: Îmi doresc să lucrez pentru România

Crista-Timeea Penzeş are 21 de ani şi conduce filiala din Austria a Ligii Studenţilor Români din...

Şefa LSRS Austria: Îmi doresc să lucrez pentru România
Letizia Timofte din Belgia
Generația 3.0 luni, 07 august 2023

Letizia Timofte din Belgia

Debut...

Letizia Timofte din Belgia
Radu-Cristian Basaraba – Universitatea Twente din Enschede
Generația 3.0 marți, 18 iulie 2023

Radu-Cristian Basaraba – Universitatea Twente din Enschede

Radu-Cristian Basaraba are 23 de ani şi conduce Asociaţia Studenţilor Români de la Universitatea Twente din Enschede, în Țările de...

Radu-Cristian Basaraba – Universitatea Twente din Enschede
Eduard Frăţilă – arbitrul de fotbal care construieşte roboţi
Generația 3.0 marți, 04 iulie 2023

Eduard Frăţilă – arbitrul de fotbal care construieşte roboţi

Eduard Frățilă are 21 de ani şi conduce filiala din Portugalia a Ligii Studenţilor Români din...

Eduard Frăţilă – arbitrul de fotbal care construieşte roboţi
Generația 3.0 marți, 20 iunie 2023

Eduard Bălănici, coordonatorul LSRS Olanda

Eduard Bălănici are 22 de ani şi este coordonatorul filialei Olanda a Ligii Studenţilor Români din...

Eduard Bălănici, coordonatorul LSRS Olanda
Generația 3.0 marți, 13 iunie 2023

Andreya Lazarova din Bulgaria

Studentă în anul pregătitor la limba română, la Facultatea de Litere a Universităţii din...

Andreya Lazarova din Bulgaria
Generația 3.0 marți, 06 iunie 2023

Nicoleta Guţu, şefa LSRS Arabia Saudită

Nicoleta Guțu are 25 de ani şi conduce noua filială a Ligii Studenţilor Români din Străinătate în Arabia...

Nicoleta Guţu, şefa LSRS Arabia Saudită
Generația 3.0 luni, 29 mai 2023

Simona Sapundzhieva din Bulgaria

Simona Sapundzhieva din Bulgaria, studentă în anul pregătitor la limba română, la Facultatea de Litere a Universităţii din...

Simona Sapundzhieva din Bulgaria

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company