Elena Daniela Bendea, românca din conducerea LSRS Portugalia

Elena Daniela Bendea are 25 de ani şi este coordonator-adjunct al Filialei din Portugalia a Ligii Studenţilor Români din Străinătate.

Sorin Iordan, 08.02.2022, 16:16

Elena
Daniela Bendea are 25 de ani şi este coordonator-adjunct al Filialei din
Portugalia a Ligii Studenţilor Români din Străinătate. S-a născut în comuna
Sălciua, din judeţul Alba. A obţinut licenţa în inginerie civilă la Facultatea
de Construcţii din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi apoi a început
un master în inginerie structurală la aceeaşi instituţie de învăţământ. A ajuns
apoi în Portugalia la Universitatea Nova din Lisabona, graţie unui stagiu de
studii Erasmus, şi şi-a obţinut diploma de master. Daniela se află în
Portugalia din septembrie 2019 şi spune că, deşi a ajuns în peninsulă de una
singură, s-a inegrat mai uşor decât se aştepta.

Mă
aşteptam să-mi fie greu. Singura mea cunoştinţă de aici era Cristian (Miculaş -
n.r.), colegul meu care conduce filiala. El era singur în filială aici până să
vin eu. Eu nici nu ştiam, de fapt, de asociaţie până am venit aici. El mi-a
prezentat-o, mi-a propus o colaborare şi mi-a surâs idea. Dar el nu este aici
în Lisabona, ci în nord în Coimbra aşa că nu cunolteam pe nimeni. Am fost
complet singură. Am fost trimisă la profesorul meu îndrumător, care era şi el
tot român, dar nu pot sp tic că aveam cunoştinţe studenţi sau că aveam cu cine
ieşi. Mă aşteptam să-mi fie dificil, dar după o săptămână mă simţeam ca şi cum
aş fi de aici, ca şi cum aici aş fi trăit jumătate din viaţă. Nu m-am simţit
complet ca o străină pentru că o grămadă din colegii mei erau din Brazilia, din
Angola, din Mozambic aşa că mi-a fost foarte uşor să mă integrez. Portughezii
sunt oameni foarte calzi şi foarte deschişi. Nu am avut nicio secundă
sentimentul de, nu ştiu, repulsie din partea lor pentru faptul că sunt româncă.
Nu.

Daniela
a devenit membru al LSRS Portugalia în urmă cu un an şi în ciuda faptului că
împreună cu şeful filialei Cristian Miculaș au început o campanie de recrutare,
pandemia le-a pus beţe în roate, iar demersul lor a eşuat deocamdată.

E foarte dificil să luăm legătura cu studenţii români. Avem ceva
planuri de cum să-i atragem, de cum să luăm mai bine legătura cu ei. Avem noroc
şi cu ambasada, care este alături de noi şi am avut o colaborare foarte
frumoasă şi avem o legătură foarte bună cu doamna ambasador (Ioana Bivolaru -
n.r.). Momentan, cum suntem o ligă micuţă, activitatea noastră se desfăşoară
online şi pe reţelele sociale. De exemplu, acum avem un proiect prin care vrem
să prezentăm toate universităţile din Portugalia. Aşa mi se pare că putem intra
şi mai uşor în legătură cu elevi sau studenţi interesaţi să studieze la una
dintre aceste universităţi. În rest, încercăm să ajutăm centralul, cumva
proiectele cumune cu alte filiale. Alte filiale care sunt mai mai şi au o
comunitate mai mare ne-au ajutat foarte mult cu tot ce înseamnă training-ul,
dar vrem şi noi să punem la cale un Ghid al studentului prin care, efectiv, să
ajutăm un student să nu mai fie în situaţia noastră a celor care am pornit de
la zero.

În
prezent, Daniela lucrează ca inginer structurist la compania de proiectare
MCABX, însă viitorul ei nu este în construcţii. Îşi doreşte să obţină o bursă
de doctorat şi să-şi continue studiile în cercetare. Spune că este atrasă
foarte mult de acest domeniu, iar profesorii care i-au coordonat lucrarea de
master au îndemnat-o să-şi urmeze visul. În acest sens, Daniela a depus deja
dosarul pentru obţinerea bursei, iar acum aşteaptă răspunsul pe care l-ar putea
primi la începutul verii. Am întrebat-o ce planuri are şi dacă întoarcerea în
România îi surâde din perspectiva unui cercetător având în vedere cât de
subfinanţat este acest domeniu în ţara noastră.

Totul
depinde de cum va decurge doctoratul. Eu mă simt atrasă, momentan, foarte mult
de cercetare. Dacă plăcerea aceasta persistă, voi continua şi cu un
post-doctorat, dar mi-ar plăcea într-un final, peste câţiva ani, să mă văd
predând într-o universitate. Mi-ar plăcea să mă întorc şi să predau la una din
universităţile din România pentru că e foarte important ca noi, cei care vrem să
facem cercetare şi plecăm din România, să ne amintim de ce am plecat. De ce?
Pentru că cercetarea e la pământ. Hai s-o dezvoltăm atunci, să încercăm să
schimbăm ce nu merge bine la noi în ţară.