Raul Passos

Raul Passos este un muzician brazilian, pasionat de literatură și limbi străine. A studiat Compoziție și Dirijare de Orchestră la Facultatea de Muzică și Arte Frumoase a statului Parana din Brazilia și Litere la Universitatea Federală a aceluiași stat.

Hildegard Ignătescu, 24.09.2020, 15:15

Raul Passos este un muzician brazilian, pasionat de literatură și limbi străine. A studiat Compoziție și Dirijare de Orchestră la Facultatea de Muzică și Arte Frumoase a statului Parana din Brazilia și Litere la Universitatea Federală a aceluiași stat. A absolvit un masterat în Interpretare Muzicală la Universitatea Națională de Muzică din București, oraș în care locuiește în prezent, din 2017. Are o experiență vastă în traduceri și a publicat articole la o revistă muzicală braziliană. De-a lungul carierei sale, a predat pian și a fost dirijor de cor, a fost profesor de teorie muzicală, a tradus pentru poliția federală a Braziliei și pentru Consulatul Onorific al României la Curitiba în limba română din portugheză. Apropierea sa de România s-a făcut treptat, dată fiind distanța geografică:

„Într-adevăr, noi suntem un pic departe, geografic vorbind, dar din punct de vedere cultural și lingvistic suntem foarte apropiați. Eu am avut din copilărie o atracție spre Europa de Est, în general. Tatăl meu vorbea foarte mult despre istoria continentului și despre România, Ungaria, țările care erau subordonate Uniunii Sovietice, așa că exista o aură magică, care învăluie orice loc îndepărtat. El a făcut așa încât să-mi trezească curiozitatea. Am căutat mereu informații despre Europa de Est și România a fost țara care, probabil, mi-a stârnit mai mult interesul. Mai târziu, când eram la facultatea de Compoziție și Dirijare Orchestrală, l-am avut ca profesor îndrumător pe compozitorul brazilian Harry Crowl, care a călătorit mult prin toată lumea și cunoștea câțiva români, în special pe compozitorul Sorin Lerescu. Atunci când a menționat legătura pe care o avea cu el, eu am comentat că aș vrea să ajung și eu odată în România, pentru că aveam o curiozitate legată de această țară. Iar el a luat în serios ceea ce am spus eu și a făcut primele demersuri, astfel încât am putut să vin aici după ce am absolvit facultatea, să studiez aici în România. Și așa a început povestea mea cu România și cu limba română.

După ce am făcut un an de masterat aici, am plecat înapoi în Brazilia, am avut alte cerințe și alte dorințe în același timp, dar n-am pierdut legătura cu România, fiindcă am învățat limba română cât am putut de bine și o studiez în continuare, mă străduiesc să o vorbesc cât de bine se poate. În același timp am început să construiesc un pod între România și Brazilia, văzând că, de fapt, erau țări care nu se cunoșteau, sau se cunoșteau foarte puțin. De fiecare dată când am avut ocazia să susțin un recital în Brazilia, am încercat să includ din când în când o operă scrisă de un compozitor român, ca Enescu sau Constantinescu, Marțian Negrea și așa mai departe, astfel încât publicul brazilian să fie familiarizat măcar puțin cu cultura română.

În același timp, lucrând ca traducător de limba română în portugheză, am început să traduc și câțiva autori români, ca Tudor Arghezi, am tradus și publicat câteva poezii de Arghezi și de Octavian Goga în mai multe reviste literare din Brazilia. Iar în 2016 am primit o invitație din partea președintelui organizației la care lucrez în prezent: fiind vorbitor de limba română, el m-a invitat să mă mut în România, ca să mă ocup de conducerea jurisdicției de limba română a acestei organizații. Eu am acceptat invitația și am venit cu soția mea, care a venit aici prima oară cu mine, este și ea vorbitoare de limba română, chiar dacă este braziliană. Din aprilie 2017 suntem aici, în București.”

Atât cât a putut, Raul Passos a construit un pod cultural între țara sa de origine, Brazilia, și România, țara sa adoptivă. L-am întrebat cum e viața lui acum și de ce merită să vii în România:

„Eu cred că orice țară merită să fie cunoscută în profunzime, să nu rămânem doar la suprafață. Am avut aici în București o profesoară, doamna Verona Maier, care zicea că curiozitatea este o formă de iubire. Iar eu așa simt în legaătură cu România, am avut mereu această curiozitate, această dorință de a ști mai mult. Eu cred că asta e trăsătura mea generală privind legătura mea afectivă cu România. E o țară cu multe elemente comune cu Brazilia, e foarte asemănătoare și nu vorbesc doar de limbă, fiindcă aici se vorbește o limbă de origine latină. Românii zic, de pildă, că fac haz de necaz, iar aceasta este o caracteristică a poporului brazilian în același timp. De când sunt aici, am aflat despre mai multe fenomene care sunt foarte asemănătoare sau chiar echivalente cu cele pe care le găsim în Brazilia. Deci și poporul român are ceva care nu e atât de departe de poporul brazilian.”

Faptul că vorbea deja românește și că avea prieteni aici i-a ajutat pe Raul Passos și pe familia sa să se integreze imediat în atmosfera bucureșteană. Totuși, viața aici nu a fost mereu ușoară, iar Raul mărturisește că România l-a schimbat. Ce îi lipsește din Brazilia?

„Prietenii pe care i-am lăsat acolo, legăturile sufletești, dar acesta este prețul pe care trebuie să-l plătesc, chiar dacă nu regret faptul că am plecat și m-am mutat aici. Am o viață deosebită, încântătoare în România. În afară de aceasta, îmi lipsesc câteva mâncăruri, fructe care la noi se găsesc din belșug, iar aici sunt mai rare sau pur și simplu nu le găsim. România m-a împins întotdeauna către o nouă condiție a ființei mele, pentru a deveni de fiecare dată un om mai bun. Am avut parte de câteva provocări, dar, dacă le interpretăm în sens mai amplu, ele devin o unealtă de creștere, de dezvoltare. Eu aici în România am găsit provocări care m-au determinat să fac această dezvoltare interioară, iar pentru aceasta sunt foarte recunoscător Țării Românești.”