Nazanin Kaveh, adaptarea unei familii iranieine la viața din România

Nazanin Kaveh este arhitect-proiectant, designer, decoratoare și tehniciană proiectantă,născută la Teheran, dar are și cetățenie română.

Hildegard Ignătescu, 05.10.2023, 16:20

Nazanin Kaveh este arhitect-proiectant, designer, decoratoare și tehniciană proiectantă. Este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București și are o dublă cetățenie – este de origine iraniană, născută la Teheran, dar are și cetățenie română. Cum a început povestea sa românească?

Am ajuns în România în 1998, tatăl meu lucra aici și pentru aproape doi ani am fost singuri- eu, mama și fratele meu nou-născut locuiam în Iran. Și am hotărât să ne reunim aici, după aproape doi ani. Mama, fiind profesoară, voia să se întoarcă la muncă, iar pe vremea aceea exista și o școală iraniană. Eu am făcut opt ani școala iraniană din București.

Am venit aici, era altă lume decât ceea ce văzusem noi în Iran. În fiecare an mama zicea că ne întoarcem și chiar și după 25 de ani nu ne-am mai întors. Mama s-a angajat aici la școala iraniană din București, care s-a desființat acum aproape patru ani, din păcate. Eu și fratele meu am făcut școala iraniană cu gândul că ne întoarcem, dar, după opt clase și după aproape 10 ani de stat în România, am hotărât să ne schimbăm școala, eu din liceu, fratele meu dintr-o clasă mai mică. A fost foarte greu, foarte greu și cu limba română și cu adaptarea în noul mediu, dar iată, după câțiva ani am putut, am învins această frică și teamă.”

Ce vârstă avea Nazanin Kaveh când a ajuns în România și cum se simte acum?

Aveam cinci ani și săptămâna trecută am împlinit 30 de ani. Ceea ce simt eu și poate și alții de vârsta mea care au trecut prin această mutare este că nu știu unde e acasă. Nici aici nu ne simțim acasă, nici acasă nu suntem chiar acasă. Aici avem familie, avem casă, am crescut, am făcut școala, avem prieteni, dar ceva lipsește. Cam o dată la trei- patru ani ne întoarcem în Iran. Acolo am amintiri, am familie, e o parte din mine pe care nu o regăsesc în România. Sunt alte obiceiuri, altă viață.”

Am întrebat-o pe Nazanin cum e viața ei aici. A păstrat familia ei tradițiile iraniene și au simțit că pot crea o oază culturală în mijlocul unei civilizații diferite?

Da, avem un grup de prieteni iranieni și noi, familia noastră, noi ținem doar sărbătorile și tradițiile noastre. De exemplu, n-am făcut niciodată brad de Crăciun, nu am sărbătorit Paștele noi ca familie, doar Anul Nou iranian și alte tradiții sărbătorim în fiecare an. Am și prieteni români foarte buni, am și prieteni iranieni. Cu fiecare mă înțeleg altfel. Limbajul cu care vorbim și sentimentele pe care le avem reciproc sunt diferite în funcție de fiecare om. Adică cum te exprimi sau cum te înțelege persoana respectivă, oricât de bine ai ști limba, e altceva.”

Ce îi lipsește din Teheran și cum le descrie celor din Iran România?

În Iran când mergem, mergem în vacanță. Nu pot să zic că am trăit viața de zi cu zi de acolo ca să îmi dau seama ce-mi lipsește, dar toată bucuria și toate ieșirile cu familia, cu prietenii – astea îmi lipsesc. Peisajele, liniștea pe care o avem aici, siguranța, aprecierea- acestea sunt cele mai importante lucruri pe care le am în România.”

Ce i-ar plăcea să vadă schimbat aici?

Nu știu dacă ține doar de România sau așa este peste tot, dar în ultima vreme văd că oamenii au devenit mai răi, nu doar cu străinii, cu oricine, pentru oricine este valabil. Vreau să fim mai iubitori, mai înțelegători, mai calmi, să ne iubim mai mult, să nu ne enervăm pentru orice mică chestie, să nu ne stricăm ziua pentru ceva banal. Asta e ceea ce îmi doresc să se schimbe nu doar în România, ci peste tot.”

Ce îi place cel mai mult, care sunt locurile preferate în România în care i-ar duce pe membrii familiei din Iran care n-au ajuns încă aici?

Aici e acasă, într-un fel. Nu pot să zic că ceva anume îmi place aici. Aici am copilărit, aici îmi plâns, aici am râs. Aici am 90% din amintirile din viața mea. Îmi place natura, îmi place la munte, apreciez foarte mult liniștea, ador să aud animalele, vântul, natura. Îmi place să merg la munte cel mai mult. Cu siguranță i-aș duce la Sinaia, la Zărnești, la Timișoara. Încă nu am fost eu, dar chiar îmi doresc să călătoresc în Maramureș. Acestea sunt locurile în care aș duce pe oricine.”