Michele Bressan – Italia

Michele Bressan s-a născut în Italia, în 1980, la Trieste și locuiește în România din 1991.

Hildegard Ignătescu, 20.10.2022, 13:44

Michele Bressan s-a născut în Italia, în 1980, la Trieste și locuiește în România din 1991. Așadar, a venit din copilărie la București, unde a studiat fotografie la Academia de Arte din București, la departamentul de Fotografie și video. Este artist vizual și este interesat de România post-comunistă, o țară pe care a întâlnit-o și a cunoscut-o de la o vârstă fragedă, din copilărie. În CV-ul său apar multe locuri iconice pentru orice artist. Lucrările sale au fost expuse la Bienala de Arte de la Veneția de două ori – în 2011 și 2015- unele dintre cele mai importante locuri în care a expus fotografie fiind Tate Modern din Londra, Palais de Tokyo din Paris, Muzeu Luvru. Tot la Paris a beneficiat în 2010 de o bursă și o rezidență, bursa Constantin Brâncuși la Cité Internationale des Arts, după ce, cu un an înainte, a primit un prestigios premiu în fotografie, ESSL Award, pentru inovație în fotografie. În prezent este profesor invitat și doctorand la Universitatea de Arte din București. În ce context a ajuns în România?

„Contextul meu a rezultat dintr-o situație socială comună, respectiv divorțul părinților mei. Am urmat-o pe mama mea în România și de atunci am ales, am decis să locuiesc aici din 1991. Cu toate acestea, eram deja familiarizat cu țara, deoarece obișnuiam să vin în vacanțele de vară sau de iarnă la bunicii materni. Astfel, eram deja obișnuit cu limba, oarecum cu peisajul și trebuie să recunosc că încet, dar sigur, alternativa oferită Italiei pe mine m-a captivat, deoarece, chiar dacă veneam din Occident și dintr-un mediu privilegiat, pe mine m-a interesat, m-a atras tocmai acest contrast, contrastul oferit de România comunistă sau postcomunistă. Și ulterior, stabilindu-mă aici, m-am integrat, am fost metabolizat în totalitate de țară.”

Invitatul nostru a călătorit în toată lumea încă din adolescență. Ca artist a expus în Franța, Italia, România, Statele Unite, Cuba, Austria, Germania, Israel, Cehia și Marea Britanie. L-am întrebat pe Michele Bressan care este farmecul unei țări post-comuniste.

„Trebuie să recunosc că, prin prisma celor văzute și procesate de un copil, lucrurile se situau într-un alt plan, să zicem, oarecum îndepărtat de cel obiectiv și foarte realist. Dar cu toate acestea, pe mine m-au atras în primul rând – atât că puteam înțelege și percepe eu la vremea respectivă -, m-au atras tocmai contrastele, niște contraste pe care aș crede că în mod normal alții le-ar fi ocolit sau le-ar fi stigmatizat. Pe mine tocmai lipsa continuității desenelor animate sau a unui șir îndelungat de produse alimentare sau dulciuri au reprezentat un punct interesant. Și tocmai provenind dintr-un mediu în care toate îți erau puse la dispoziție și – mai mult decât atât, exista chiar o exagerare în zona dorințelor sau chiar și a mofturilor -, această realitate românească, care presupunea un stil de viață mult mai spartan, mult mai minimal, pe mine m-a tras cu siguranță, fără a înțelege drama din spatele acestor neajunsuri, aspecte pe care le-am înțeles ulterior. Dar la vremea respectivă, pentru mine a însemnat un context viu. Tocmai în cadrul copilăriei, în prima adolescență, când m-am stabilit în România, cred că a existat și un context social foarte diferit, acest obicei, această realitate de fața blocului, lucru care în Italia lipsea cu desăvârșire. Singurele interacțiuni pe care le aveam la nivel de copil cu alți colegi ar fi însemnat să ieșim o dată, din când în când, la o pizza, supravegheat de părinții unuia sau altuia. Pe când în România mi-am petrecut copilăria în cartierul Giulești. Exista o cu totul altă ofertă de posibilități, nu știu… bombele cu carbid, țevile cu cornete, ideea de a sta afară colectivul, senzația de colectiv, de apartenență și cu siguranță o cu totul altfel de distracție.”

S-a gândit vreodată să plece în Italia?

„Nu am avut niciodată dorința de a mă întoarce. L-am vizitat pe tatăl meu, practic se inversase totul. În loc să merg în vacanță în România, acum mergeam în vacanță în Italia, obișnuiam să petrec verile acolo, dar în același timp abia așteptam să mă întorc în România, deoarece viața mea practic se construise, se mutase aici. Toate reperele în sensul prieteniilor, în sensul studiilor – începusem deja liceul Nicolae Tonitza de Arte plastice din București și practic realitatea mea însemna București. Nu mai însemna Italia.”

Așadar, București a devenit imediat acasă pentru Michele Bressan. Ne spune și ce îi place aici:

„Bucureștiul este un oraș pe care fie îl iubești, fie îl urăști și ambele. Eu m-am obișnuit foarte bine, m-am adaptat orașului, l-am înțeles, l-am explorat îndelung, am ajuns să-l cunosc și, repet, am ajuns să-l înțeleg. Asta deoarece am avut ocazia de a umbla foarte mult, atât în timpul adolescenței mele, cât și ulterior, odată cu descoperirea artei sau a fotografiei. Și tot plimbându-mă, am ajuns să metabolizez locurile, am ajuns să le cunosc. De altfel, mă simt ca acasă și de obicei, locul pe care îl consideri acasă nu ar trebui să fie urât. N-ar trebui să-ți displacă.”

Ce i-ar arăta unui străin care nu cunoaște foarte mult Bucureștiul, ce i-ar povesti despre acest oraș?

„Cred că cel mai sănătos lucru ar fi să nu se ofere idei preconcepute. Cel mai potrivit mă gândesc că ar fi să nu fie luat de mână și condus, dar să exploreze. Aceasta este o practică pe care o adopt la rândul meu, atunci când mă aflu într-o țară străină, într-un oraș pe care nu-l cunosc. Am cu siguranță câteva repere, oferite de la mass-media până la memoria colectivă, dar altfel prefer să descopăr lucrurile singur și, eventual, ulterior, să mă documentez, să întreb despre ele. Cu siguranță și Bucureștiul oferă câteva puncte-reper de neocolit. Este greu să nu vezi Casa Poporului sau parcurile care adesea lipsesc din alte orașe, este greu să nu vezi Arcul de Triumf. Dar altfel, cred că Bucureștiul se întâmplă între aceste puncte, nu în jurul acestor puncte. Și cred că spațiile de tranzit, cartierele mari sunt adevărata inimă a orașului. Dacă ar trebui să le sugerez, acestea ar fi.”