Mary Claire Heffron, o psiholoagă americană aflată la Cluj cu o bursă Fulbright

Mary Claire Heffron sosea pentru prima oară în România în 2017 alături de soţul ei, care este istoric şi care era invitat la Constanţa cu ocazia unei conferinţe în cadrul Asociaţiei Europene pentru Studii Americane.

Hildegard Ignătescu, 27.02.2020, 15:48

Mary Claire Heffron sosea pentru prima oară în România în 2017 alături
de soţul ei, care este istoric şi care era invitat la Constanţa cu ocazia unei
conferinţe în cadrul Asociaţiei Europene pentru Studii Americane. Este psiholog
practician şi predă tehnici de abordare psihologică şi comunicare terapeutică
pentru persoanele care lucrează cu publicul – asistente, medici, asistenţi
sociali. Soţul lui Mary Claire cunoştea deja ţara noastră încă din timpul comunismului,
când a existat o deschidere politică a autorităţilor româneşti de atunci faţă
de Statele Unite şi îşi dorea să se întoarcă aici.

În 2018, cei doi au revenit
în România, la Timişoara, unde soţul lui
Mary Claire a predat un curs de istorie la Facultatea de Vest. Atunci Mary
Claire a cunoscut mai multe grupuri de cercetători în domeniul psihologiei şi
lucrători din sistemul asistenţei sociale şi protecţiei copilului, a legat
relaţii strânse cu ei şi a început o colaborare. Un an mai târziu a obţinut o
bursă Fulbright, care îi permite acum să predea şi să facă cercetare la
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai
din Cluj.

Sunt aici pentru două scopuri: pe de o
parte, predau cursuri la Universitate şi fac cercetare în domeniul capacităţii
oamenilor de a-i ajuta pe ceilalţi şi de a învăţa şi internaliza anumite metode
care să-i facă să nu depăşească o limită sănătoasă atunci când empatizează cu
cineva care e deprimat sau a suferit o traumă. Uneori, cei care lucrează cu
astfel de persoane aflate în situaţii de mare risc nu reuşesc să păstreze o
distanţă emoţională, sau dimpotrivă, se detaşează în totalitate. Eu le predau
metode care îi ajută să fie prezenţi, să-şi adapteze emoţiile şi să empatizeze
corect cu cei aflaţi în nevoie şi să îi ajute cu adevărat.

Pe de altă parte,
fac şi muncă de teren şi intru în comunitate. Desigur, sunt conştientă de
istoria voastră şi de ceea ce s-a întâmplat în România în trecut, încerc să mă
adaptez cât pot la realitate. Din câte am înţeles de la cei cu care am vorbit,
copilăria în comunism a avut un impact foarte puternic în multe direcţii şi a
fost traumatizantă pentru mulţi români. Am reţinut în special povestea unei
tinere femei a cărei mamă era medic rezident şi primise repartiţie într-un oraş
îndepărtat de cel în care locuiau. Aşa încât ea a fost în grija bunicilor de la
vârsta de două luni, iar mama ei o vedea doar câteva zile, în weekend, când
putea veni acasă.

Astfel de separări au un impact foarte mare asupra vieţii de
familie, iar tipul de relaţionare cu părinţii în primii ani de viaţă ne
modelează conceptul de siguranţă în relaţie pentru tot restul vieţii. Desigur,
bunicii au avut mare grijă de ea, însă am observat acest vid sufletesc, această
nevoie de apropiere de mamă pe care spune că nu a cunoscut-o cu adevărat
niciodată. Cu astfel de traume şi cicatrici sufleteşti se confruntă mulţi
adulţi ca ea care îşi pun întrebarea dacă vor sau nu copii. Cred că aceste
lucruri încă sunt prezente şi ştiu că sunt şi alte poveşti triste care au
influenţat societatea, că acelea au fost timpuri foarte dificile din toate
punctele de vedere şi că au lăsat urme mult timp după revoluţie.

Mary Claire
se află în România din vara lui 2019 şi urmează să mai petreacă aici alte cinci
luni pe durata bursei Fulbright. A călătorit între timp în zona Transilvaniei,
la Sighişoara, Mediaş şi Sibiu, a ajuns şi la Bucureşti, dar a mers mult şi în
natură şi a urcat pe munţi, pasionată fiind de drumeţii. A locuit în special la
Cluj, care îi place pentru că e un oraş cosmopolit şi universitar care îi
aminteşte puţin de Berkley, oraşul în care trăieşte în Statele Unite. A avut o
mulţime de întâlniri speciale în toată România, a legat prietenii şi am
întrebat-o dacă s-a ataşat profund de locurile noastre.

Desigur! Am fost foarte surprinsă de
România, de deschiderea oamenilor de aici. Există la început un fel de
reţinere, însă, după ce încep să te cunoască, oamenii devin foarte primitori,
sunt calzi şi se poartă foarte frumos cu tine, ceea ce e foarte agreabil. Mi-a plăcut
mult să-i cunosc pe români, să aflu despre diferenţele dintre regiuni, dintre
sate şi oraşe. Sunt o mare iubitoare de ieşit în natură şi mă simt de parcă am
ajuns într-un rai al excursiilor în Munţii Apuseni şi în celelalte locuri pe
care le-am vizitat. M-am simţit excelent aici.

Probabil că îmi trebuie o viaţă
de om să înţeleg cu adevărat ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei în acest
spaţiu aflat la răscruce de drumuri europene. Viaţa aici este surprinzătoare şi
foarte diferită faţă de cea din Statele Unite. Aici e o atmosferă în care
trecutul e chiar în faţa ta, în diverse clădiri şi poveşti de viaţă, iar acest
lucru are un fel de profunzime care m-a făcut să mă simt foarte bine aici.

În iulie
anul acesta Mary Claire se va întoarce în Statele Unite, unde o aşteaptă
familia şi casa cu grădină, în care îşi petrece mare parte din timp. La finalul
discuţiei noastre, mi-a spus ce va lua cu ea la plecarea din România.

Cu siguranţă voi lua cu mine multe amintiri
cu nişte oameni speciali pe care i-am cunoscut mai bine şi de care m-am ataşat.
Voi lua o mulţime de stări şi locuri şi amintirea unui fel de a fi. Unul din
lucrurile remarcabile din România este acela că, deşi românii sunt ocupaţi şi
muncesc foarte mult, există o anumită relaxare în ce priveşte întâlnirile şi
discuţiile. Dacă ieşi cu o prietenă la o cafea, rezervă-ţi trei ore.

Un alt
lucru pe care l-aş lua cu mine ar fi întâlnirea cu proprietara casei vechi
bănăţene în care am locuit în Timişoara. Era o doamnă în vârstă, fostă
farmacistă cu o carieră strălucită şi o viaţă împlinită. Acum îşi dedica tot
timpul lucrului în grădina ei, care era imensă. Pentru mine era în acelaşi timp
profesoara de română care mă învăţa toate denumirile de plante şi arbori pe
care îi cultiva, dar şi o prietenă bună. A rămas pentru mine imaginea femeii
române cu o carieră de farmacistă şi o familie frumoasă, care a îmbrăţişat
lucrul în grădină şi care era fericită. Cu siguranţă, voi lua cu mine şi câteva
frumoase lucruri româneşti, îmi plac materialele, lucrurile împletite şi voi
lua ceva să-mi amintească de timpul petrecut aici. Îmi vor lipsi cel mai mult
oamenii, prietenii şi cunoştinţele pe care mi le-am făcut aici şi felul acesta
relaxat de a fi al românilor.