Makcim Fernandez Samodaiev, violoncelist belgian de origine ruso-cubaneză, stabilit în România

Makcim Fernandez Samodaiev are o poveste de viață foarte interesantă. Este violonist, locuiește în România, are cetățenie belgiană și este de origine ruso-cubaneză.

Hildegard Ignătescu, 17.11.2022, 16:14

Makcim Fernandez Samodaiev are o
poveste de viață foarte interesantă. Este violonist, locuiește în România, are
cetățenie belgiană și este de origine ruso-cubaneză. S-a născut în Rusia, la
Stalingrad – actualmente Volgograd- , dintr-o mamă ucraineancă și un tată cubanez.
Și-a petrecut copilăria în Cuba și vacanțele în Rusia, la familia de acolo. La
17 ani s-a mutat cu familia în Odessa, apoi a locuit câțiva ani în Mexic. A
absolvit Conservatorul din Anvers, Belgia. A cunoscut-o pe pianista româncă Monica
Florescu, cu care s-a căsătorit și astfel a ajuns în România. După ce a locuit un
an în București, s-a stabilit din 2015 la Sibiu, unde este solist în cadrul
Filarmonicii de Stat. L-am întrebat cum este România pentru artist, după toată
această experiență atât de bogată, multiculturală.

Eu sunt un
copil, cum ar zice altă generație, al prieteniei
dintre popoare. Părinții mei s-a cunoscut în ceea ce era atunci Uniunea Sovietică. Eu m-am născut în Rusia, mama e
ucraineancă, însă în epoca respectivă nu se prea făceau aceste diferențe, era o
nație- o uniune și era considerat ca un singur popor. Am trăit în multe țări, am
fost nevoit și am ales locurile de reședință, bineînțeles, influențat de
fenomenele sociopolitice care mă înconjurau – prăbușirea Uniunii Sovietice, situația
dificilă din Cuba- și întotdeauna ghidul meu în viață a fost muzica. În Cuba am
copilărit până la 15 ani, practic am trăit în Cuba cu câteva întreruperi când
mergeam în Rusia. După care am trăit în Mexic în total cam șapte ani, în Belgia
am trăit 12 ani și în România sunt deja de șapte ani. Ce m-a atras în România? A fost decizia mea, nu a soției, să ne
mutăm în România, iar motivul principal au fost copiii noștri. Noi am trăit în
Belgia și duceam o viață de freelancers, eram muzicieni independenți, însă, în
momentul când copiii au început să crească – aveam atunci două fete -
bineînțeles, s-a pus problema stabilității familiei, pentru că, în calitate de freelance
ești tot timpul nevoit să călătorești. Prima opțiune care a apărut a fost în Mexic,
unde am stat doi ani cu fetele și cu Monica, am lucrat la Universitatea din Xalapa,
la cea mai veche orchestră din Mexic, Orchestra Simfonică de Xalapa. Însă în
Mexic problema a fost, din păcate, gradul de insecuritate care există și
viitorul copiilor era foarte neclar în societatea respectivă. Având o mamă
româncă, am simțit că este de primă instanță ca ele să aibă un stâlp cultural,
iar ăsta a fost principalul motiv pentru a ne muta în România. Și după, au fost,
bineînțeles, alte motive practice. De exemplu, România fiind o țară cu multe
probleme, cu deficiențe, să spunem așa, de fapt, aceste probleme și deficiențe
sunt și oportunități, depinde cum le privim. Trăind mulți ani în Belgia, am învățat cumva că societățile dintr-o
țară precum Belgia, unde totul este deja foarte bine fixat, aceste societăți
devin destul de rigide, totul este extrem de bine organizat. Poate că amestecul
acesta cubanezo-rus nu permite aceste structuri foarte bine organizate și cumva
tot timpul caut un pic de latură artistică, un pic de latură improvizatorică.

Makcim Fernandez Samodaiev este solist
instrumentist al Filarmonicii de Stat din Sibiu, însă a creat și un proiect
artistic personal, Stagiunea Camerală Florescu-Fernandez
and Friends, împreună cu soția sa, pianista Monica Florescu. Un proiect
independent și unic cel puțin în Sibiu, cu concerte în fiecare lună în care cei
doi artiști invită muzicienii din România, dar și din afara țării. L-am
întrebat pe Makcim Fernandez Samodaiev dacă se vede în România peste ani, dacă dorește
să dezvolte rădăcinile pe care le-a prins aici timp de șapte ani și ce le spune
copiilor săi în această privință:

Noi stăm în Sibiu de șapte ani,
am venit în România în 2014 și am stat un an în București. Pe vremea aceea
obișnuiam să mergem o dată pe an să cântăm ca soliști în diverse filarmonici
din țară și în ianuarie 2015 am cântat la Sibiu. Plimbându-ne prin Piața Mare,
am simțit că este un loc potrivit pentru familie, am simțit așa o frumusețe intrinsecă
a orașului. Cu adevărat este un loc excepțional în România și am avut marele
noroc că am fost angajați, atât Monica, cât și eu, ca soliști instrumentiști la
Filarmonica de Stat din Sibiu. Este o nevoie lăuntrică, o nevoie internă, în
orice loc unde trăiesc să aduc ceva, să împărtășesc ceva. Cu această idee am
început aceste concerte camerale și am început cu fondurile proprii. Avem acest
noroc cu Monica că avem și capacitatea de a organiza, dar putem și livra
produsul artistic. Încet-încet, sala s-a umplut. Am avut un noroc extraordinar cu
oamenii din Sibiu, oameni care iubesc acest oraș și care au venit în
întâmpinare. Apoi au apărut și primăria locală și Forumul German, care a venit
cu un sprijin și atunci au apărut și fonduri, iar asta a permis posibilitatea
de a invita artiști din România și nu numai – și din străinătate să vină să
concerteze în domeniul muzicii de cameră, care nu este prea dezvoltat la ora
actuală în România. Noi ne simțim foarte bine în România, pentru că ne-am
regăsit atât în viața profesională, cât și în viața personală aici. Fetele acum
cresc, ele s-au născut în Belgia, băiețelul, Vladimir, s-a născut în Sibiu,
este singurul sibian din familie. Fetele au un parcurs interesant: Rafaela, cea
mijlocie, vrea să facă vioară de performanță și urmează să meargă în Austria să
continue studiul de vioară în mod profesional. Carina, fata cea mare este acum
ucenic la orgă la Biserica Evanghelică. Am văzut-o recent la o slujbă, cântând
la orgă, a dat și concerte de orgă. Nu știm încă dacă ea va rămâne în Sibiu sau
va pleca în străinătate pentru studii, decizia îi aparține total. Vladimir e
prea mic, acum împlinește șapte ani și e prea devreme să spunem în ce direcție
va merge. În cazul meu personal, eu nu am simțul apartenenței și atunci oriunde
merg în lume am o mare capacitate de adaptare și niciodată nu îmi este dor de
ceva, în sensul că fiecare loc este complet, are magia sa. Sunt acasă peste tot,
pentru că peste tot unde am fost am ales să fiu. Acum am surpriza să stau în
Sibiu de șapte ani și încă nu mă gândesc să plec de aici. Este încă mult de
făcut și mult de oferit reciproc, atât noi avem mult de oferit acestui oraș,
cât și orașul ne oferă foarte mult.