Khalid Inayeh

Khalid Inayeh este arhitect și vine din Iordania. A ajuns în România în anii '80, cu o bursă guvernamentală, mai întâi la Timișoara, apoi la București, unde a absolvit Universitatea de Arhitectură Ion Mincu

Hildegard Ignătescu, 21.10.2021, 10:14

Khalid Inayeh este arhitect și vine din Iordania. A
ajuns în România în anii ’80, cu o bursă guvernamentală, mai
întâi la Timișoara, apoi la București, unde a absolvit Universitatea de
Arhitectură Ion Mincu. A urmat acolo un masterat și a devenit arhitect
specializat în planificare urbană. Este promotor al economiei sociale și membru
fondator al unei asociații bazate pe principiile economiei sociale, Meșteshukar
Boutique, care pune în valoare meșteșugurile tradiționale, în slujba unor
produse cu design contemporan. În acest antreprenoriat social lucrează
deopotrivă romi, români și persoane de alte naționalități, artiști, meșteri,
meșteșugari și designeri de bijuterie. Ne povestește cum a ajuns în România:

Aveam 18 ani, am venit ca
student bursier al statului român la Facultatea de Arhitectură. Limba română am
învățat-o la Timișoara și aveam accent bănățean la momentul acela, între timp,
venind în București, am căpătat accent de București. Am făcut Institutul de Arhitectură
Ion Mincu din București, am avut o tentativă de a face un doctorat în urbanism,
dar n-am mai continuat, însă a fost o experiență care m-a dus la ceea ce sunt
astăzi. Parcursul profesional m-a dus spre a vedea ce-i frumos în jurul nostru
și a-l scoate la iveală, indiferent dacă acela este un obiect de arhitectură
sau un obiect de bijuterie, de design interior sau chiar oamenii din jurul
nostru, mai ales, de fapt, oamenii. Iar ceea ce fac astăzi este că încerc să
scot frumosul din fiecare dintre cei cu care mă întâlnesc. Noi aici la
Meșteshukar Boutique asta facem: încercăm să-i ajutăm pe toți să scoată ceea ce
e mai frumos în ei.

Khalid Inayeh are o poveste de viață mai aparte: s-a
născut într-o tabără de refugiați din Iordania, acolo unde tatăl său era
profesor și face parte dintr-o familie numeroasă, cu opt copii. A venit singur
în România, iar când a ajuns să studieze la facultate, nu i-a fost deloc ușor,
dimpotrivă, prima notă pe care a primit-o a fost 4. Și totuși, la finalul celor
cinci ani de facultate, Khalid Inayeh a terminat cu nota 10.

La prima vedere a fost
destul de greu, așa cum spuneți. Însă, la a doua vedere, a fost mult mai greu,
pentru că, pe lângă faptul că am venit singur-singurel într-o țară în care nu
cunoșteam pe nimeni, necunoscând nici limba, era vremea comunismului în România
și viața era destul de complicată. A fost greu, este adevărat, însă în
comunitatea în care mă aflam – îmi făcusem și prieteni români, deși pe vremea
aceea nu era voie, fiindcă trebuiau să mă raporteze dacă beam o bere împreună,
dar ei nu mă raportau- m-am simțit foarte bine cu ei, m-am simțit sprijinit de
fiecare dată când am avut nevoie și am ajuns la un moment dat să fiu efectiv
acasă.

Între timp au trecut 39 de ani, Khalid și-a făcut o
familie aici și a devenit localnic. A fost vizitat de câteva rude din Iordania,
mama sa a venit aici o dată, iar fiul său cel mare, născut în România, cu
studii la București, a fost plecat o perioadă în străinătate și s-a întors să
lucreze aici. Khalid n-a dorit niciodată să părăsească țara de adopție. L-am
întrebat de ce merită să trăiești în România.

Eu aș mai veni o dată,
pentru că în viață am învățat un lucru extrem de important: să nu am regrete.
Aș sfătui pe oricine să vină în România, să plece și în Germania, să se ducă și
în Siberia, dacă simte. Dar, în mod special, în parcursul meu în România
niciodată n-am simțit că aș fi aparținut unei alte etnii. Niciodată nu mi s-a
arătat că nu sunt binevenit și pentru aceasta mulțumesc acestui popor, care
este deosebit. N-am trăit în Germania, să știu dacă și nemții sunt la fel de
primitori, dar despre români pot să spun: Da, sunt fantastic de primitori și de
iubitori de oameni. În momentul în care îți faci treaba și îți vezi de treabă
și ești la locul tău, nu te deranjează nimeni. Știu că în diverse alte țări
poți să fii deranjat, chiar dacă stai la locul tău. În România se pare că nu se
întâmplă. Iar dacă ar fi să aleg încă o dată unde să fi petrecut acești 39 de
ani, cu siguranță aș fi ales România. E altă căldură, e mai caldă atmosfera în
alte țări, dar cred că în sufletele noastre totuși e mai mare căldura aici.

Meșteshukar Boutique, asociația pe care a înființat-o
Khalid Inayeh, este bazată pe principiile economiei sociale. L-am întrebat ce
și-a dorit cu acest proiect multicultural și multietnic:

În primul rând, mi-a dorit
ca, atunci când copiii mei se plimbă pe stradă, să fie egali cu ceilalți, nu
superiori sau inferiori, ci egali. În al doilea rând, ca să fiu foarte onest,
mi-am dorit ca toți copiii tuturor să fie tratați cu aceeași măsură cu care
sunt tratați copiii mei, iar pentru aceasta, va trebui să vedem că suntem
oameni. Cum am zis la început, avem o frumusețe în noi, societatea este cea
care scoate la iveală acea frumusețe sau o îngroapă. Eu sunt unul dintre cei
care vor să o scoată din toți oamenii. Eu nu pot fi un om bogat și prosper, să
am gratii la ușa casei, iar vecinii mei să moară de foame. Nu voi face
niciodată chestia asta, de aici și economia socială: eu mă simt bine, dacă cei
din jurul meu se simt bine. Este o condiție esențială pentru binele meu.

Știu
că sunt oameni care încă n-au înțeles acest lucru și cred că pot să le fie bine
cu mult rău în jurul lor, eu însă știu cu siguranță că nu, chiar dacă ei nu-și
dau seama. Și lor ar putea să le fie mai bine dacă ar distribui și din ceea ce
au, dacă ar fi alături de cei care au nevoie. Eu știu design, știu arhitectură; meșterii mei
nu știu, ei știu să lucreze cu metalul. N-au făcut facultăți, nu s-au uitat în
reviste de design, nu s-au uitat pe site-uri, nici n-au practică de a se uita.
Ei fac din mână și scot lucruri minunate, dacă au indicațiile necesare. Așa
toată lumea trăiește bine, toată lumea e fericită, e o comunitate de
meșteșugari, designeri, clienți, chiar și clienții fac parte din comunitatea
noastră. Iubim frumosul și lucrăm în interesul lui, pentru că frumosul este,
până la urmă, în interesul tuturor.