Guillaume Popoff

Guillaume Popoff este un tânăr cu origine franco-rusă. S-a născut în Franța și este manager de portofoliu în domeniul IT.

Hildegard Ignătescu, 11.02.2021, 17:17

Guillaume Popoff este un tânăr cu origine
franco-rusă. S-a născut în Franța și este manager de portofoliu în domeniul IT.
După o carieră de câțiva ani în acest domeniu și după experiența altor țări,
Guillaume a ajuns în România, unde locuiește și lucrează de șapte ani. A
studiat Dreptul la Universitatea din Rennes. Ne povestește cum a ajuns în
România:

A fost, de fapt, un fel de
revelație, pentru mine. Nu România în sine, de la început. Când eram în
facultate, mă plictiseam foarte tare și m-am gândit că, dacă nu mă simt
confortabil să stau într-o bancă de studiu și să ascult teorie în fiecare zi, ar
fi mai bine să călătoresc și eu. Așa am plecat în Anglia, după care am fost în
alte țări și în sfârșit am ajuns aici în România. Așadar, România nu a fost
primul pas pentru mine și sunt aproape sigur că nu este ultimul, dar este cel
mai mare dintre toți pașii pe care i-am făcut până acum. Și am ajuns aici
pentru că soția mea, viitoarea soție, pe care am cunoscut-o în Anglia este
româncă. Am fost foarte curios să-i aflu cultura și împreună am decis să venim
aici, de ce nu?, sa încercăm și noi. Sunt sigur că orice este posibil în orice
țară, și nu contează ce se spune despre România, ce se vorbea înainte să venim.
Dacă nu vedem cu ochii noștri proprii, nu vom ști niciodată cu adevărat. Și așa
ne-a mutat la București acum șapte ani deja.

Guillaume vorbește foarte bine românește, însă
nu a fost nevoit să învețe limba foarte rapid. L-am întrebat cum l-a primit
România și cum s-a adaptat la ceea ce avea să fie, practic, o nouă viață aici:

Exact, a fost un pas mare, într-adevăr.
M-am adaptat foarte bine, cred. A fost un pic cam dificil la început, dar nu în
sensul rău al cuvântului. De fapt, într-un sens bun, mi se pare. Poporul român
este atât de deschis la minte, aveți un popor extrem de educat, vorbiți atât de
multe limbi. Atunci când am ajuns aici, nimeni n-a vrut să vorbească cu mine în
română. N-am învățat limba în primul an deloc, pentru că toată lumea vorbea cu
mine în engleză sau în franceză. Din acest motiv, adaptarea a fost un pic mai
dificilă, însă nu era ceva negativ, ci mai degrabă am fost atât de bine primit,
încât n-am avut nevoie de limba română de la început. Eu sunt cel care și-a
dorit să învețe și încă sunt agramat, recunosc, dar e din ce în ce mai bine.

Faptul că Guillaume a învățat românește l-a
ajutat să pătrundă într-o profunzime a vieții în România și să cunoască aspecte
diverse ale realităților românești. L-am întrebat dacă e ceva care îi place
foarte mult și a găsit doar aici:

Am
fost și în alte țări post-sovietice, post-comuniste și mi se pare că România,
într-un fel, este aparte. Aș zice că se vede că România a fost, probabil în
perioada interbelică, inclusă într-o lume mai mare. Se observă foarte bine și
în cultură, și în limbă, și în tradiții că România a făcut parte din ceva mai
mare, în sensul în care încă se mai simte și acum că România și Franța au fost
interconectate și, deși România a făcut parte din blocul comunist, se vedea că era
totuși diferită. Din ce am observat eu, în Macedonia, în Bulgaria sau în
Ucraina lucrurile sunt foarte similare, probabil și pentru că aceste țări sunt
slave. România nu este. Mi se pare că am găsit aici un fel de gândire care e un
amestec între est și vest, fiind probabil, mai călduros decât în alte țări din
zona Estului Europei.

Ca peste tot în lume, și
la noi sunt aspecte care nu funcționează și l-am înttrebat pe Guillaume ce îl
deranjează în România:

Sincer, în cei
șapte ani aici m-am schimbat extrem de mult. Când am venit aici, eram foarte
naiv, în comparație cu alți oameni. Cred
că România m-a învățat foarte multe despre partea cu încrederea în oameni. Ce
aș vrea să văd schimbat cu adevărat la poporul român ar fi un pic de mulțumire
legată de țara voastră, pentru că am impresia că prea mulți oameni se plâng de
ce se întâmplă aici. În special bucureștenii mi se pare că nu au ochii deschiși
să vadă că Bucureștiul este un loc minunat și că sunt milioane de oportunități
aici. Știți cum era în America, în care totul era posibil în Vest? Eu am sentimentul ăsta, că totul este posibil în Est.

Văd că
o mare parte din oamenii tineri au plecat din țară, sunt acum în Franța, în
Spania, în Italia, în Germania și au impresia că acolo este mai bine. Eu nu
sunt sigur de asta și nici nu contează prea mult. Ce contează este că, fiind în
România, avem o șansă mare să facem ceva, pentru că aici din când în când apare
ceva bun, însă lucrurile nu sunt încă bine încadrate, iar aceasta ne dă mai
multe oportunități să facem ceva din țara aceasta. Nemulțumirea aceasta a
crescut în mod deosebit se pare. Aș vrea să vă spun, români, că aveți o țara
frumoasă și trebuie să fiți și voi mulțumiți cu ce aveți, iar când o să fiți și
voi mulțumiți, probabil că o să vedeți că există și alte posibilități și
oportunități și că, dacă doriți cu adevărat și cu eforturi- pentru că nimic nu
e atât de ușor în viață- veți face din țara aceasta ceva minunat. Indiferent dacă sunteți anitpesedist, antipenelist sau
antiuserist, nu contează deloc. Dacă aveți inimă, forță și încredere, este
posibil să faceți aici ceva extrem de minunat.

România nu este
destinația finală a lui Guillaume, care se vede peste ani încercând viața în
altă parte. I-am propus un exercițiu de imaginație și l-am întrebat ce ar lua
în bagaje, dacă ar trebui să plece acum din România:

În primul rând, probabil un pic de vin. De când am ajuns aici, ce am
primit cel mai mult de la români a fost, într-adevăr, căldura. Dar este ceva
ușor de întâlnit, fiind francez mi se pare că noi suntem bine primiți aproape
oriunde. Aici este un mod aparte de a primi oamenii și am impresia că românii
sunt foarte curioși ca popor. Dacă aș pleca cu ceva, în afară de vin, ar fi
curiozitatea legată de oameni și de povestea lor.