Giuseppe Tateo din Italia

Giuseppe Tateo s-a născut în Italia, la Bari. A studiat literatură și filozofie la Universitatea din Torino, unde a urmat și un masterat în antropologie culturală și etnologie, după care a făcut studii doctorale în antropologie socială.

Hildegard Ignătescu, 25.08.2022, 16:07

Giuseppe Tateo s-a născut în Italia, la Bari. A studiat literatură și filozofie la Universitatea din Torino, unde a urmat și un masterat în antropologie culturală și etnologie, după care a făcut studii doctorale în antropologie socială la Institutul Max Plank din Germania. A avut o bogată activitate de cercetare la universități de prestigiu din Europa, din Letonia, din Republica Cehă și din Germania, a beneficiat de o bursă de cercetare post-doctorală și la New Europe College din București și este membru al Societății pentru Studii Românești.

A efectuat o muncă de teren, așa cum cere antropologia, timp de 16 luni la București, trei luni la Chișinău, în Republica Moldova și în Sighetu Marmației, loc pe care l-a vizitat și în care a revenit de mai multe ori, între 2011 și 2019. Ne explică de unde vine interesul său pentru România.

“Bună ziua și va mulțumesc mult pentru prezentare. Interesul a venit, să spunem, într-un fel firesc și neașteptat, fiindcă am venit pentru prima dată în Romania în 2007 ca voluntar în Sighetu Marmației cu un grup de iezuiți italieni care acum 20 de ani au deschis și înființat o casă familială în Maramureș. Când am venit eram destul de tânăr, aveam 17 ani și am învățat limba destul de repede.

Locul unde am avut norocul să fiu voluntar m-a primit cu multă căldură și am dezvoltat relații de prietenie cu oamenii din acel loc. Am revenit de mai multe ori, practic aproape în fiecare vară pentru mai mulți ani, până când, în momentul în care am devenit interesat de antropologie, am hotărât să fac cercetare de teren și să scriu tezele mele de licență și de masterat despre Republica Moldova, mai întâi și apoi despre România. Și așa, firesc, au mers mână în mână interesul de cercetător, de academician și interesul către limba și cultura română. Așa am ajuns să trăiesc doi ani în București și România a devenit o parte din viața mea.

Giuseppe Tateo vorbește foarte bine românește și l-am întrebat cum a fost apropierea de limba română, dată fiind apropierea noastră culturală și istorică.

“A fost simplu. Prima apropiere a fost tot la Sighetu Marmației, cu oamenii locului și nu numai cu românii, dar și cu maghiarii de acolo. Aceste două limbi, amândouă noi pentru mine, au fost extrem de interesante. Evident că a învăța limbă română nu cere la fel de mult efort ca limba maghiară, pe care nici nu am încercat să o învăț, fiindcă e prea complicată. Sigur, m-a fascinat faptul că, odată ce am fost nevoit să învăț limba mai bine când am făcut cercetare despre religia ortodoxă, am descoperit cumva și un limbaj nou – limbajul bisericesc, care e mai îndepărtat de vocabularul latin, fiindcă a împrumutat cuvinte din slavonă. Și asta a fost o altă etapă care devenit parte a vieții mele. Și acum mă străduiesc să citesc cărți în limba română, să citesc știri în română, ca să-mi reîmprospătez cunoștințele.

Deși nu mai locuiește în România de doi ani, Giuseppe Tateo nu a pierdut legătura cu limba și cultura română și este un mare iubitor de literatură și poezie românească. L-am întrebat care sunt autorii săi preferați.

A fost pentru foarte mult timp Nichita Stănescu, a fost prima iubire. Am încercat și să-l traduc în italiană, când am timp fac asta și mi se pare foarte, foarte plăcut, ca exercițiu de antrenament pentru limba română. Și acum am descoperit Ion Mureșan, pe care îl citesc chiar acum, dar sunt chiar la început. Când e vorba de literatură și proză, cred că ultima carte care chiar m-a impresionat puternic și care mi-a plăcut mult a fost De două mii de ani și Jurnalul lui Mihail Sebastian. Odată am încercat să citesc și Craii de Curtea Veche, dar a fost prea greu, prea multe cuvinte necunoscute și gata, m-am predat atunci.

Giuseppe Tateo are o experiență bogată în România. Studiile sale legate de construcția bisericilor ortodoxe l-au purtat pe multe meleaguri românești și l-au făcut să întâlnească foarte mulți oameni. Se poate spune, așadar, că a cunoscut România profundă. L-am întrebat ce crede că ar fi de îndreptat în țara noastră.

Prima dată când am venit România a fost în 2007 și acum, după 15 ani uneori ma avut senzația că societatea și economia nu prea au devenit mai echitabile, guvernele care s-au succedat nu prea au acționat în interesul celor mai dezavantajați și dacă ar fi ceva care ar trebui să fie ameliorat, desigur, ar fi o egalitate de clasă, de gen, și de etnie, care acum încă este o problemă foarte mare în România.

România are încă nevoie de publicitate, pentru că rămâne o necunoscută chiar și pentru turiștii care ajung aici și nu apucă să vadă decât o mică parte din ce are țara noastră de oferit. L-am întrebat pe Giuseppe Tateo ce ar spune unui străin care ar vrea să cunoască mai bine România.

Pentru turistul de rând, Bucureștiul este un oraș urât, pentru că vin câteva zile și văd axa Piața Victoriei – Piața Romană – Piața Unirii, arhitectura socialistă cu blocuri de beton și gata, asta e. Este foarte trist pentru că pierd o comoară de arhitectură modernistă care este incredibil de fascinantă în cartierul armenesc, în cartierul evreiesc și așa mai departe.

Cred că imaginea Bucureștiului peste hotare nu este destul de apreciată. Aș începe fix din capitală și cu minunile arhitecturale pe care le are. Am călătorit foarte mult în România și oriunde am fost mi s-a părut un loc incredibil de frumos, nu numai la mare sau în natură, în Maramureș. Și oamenii cu care am vorbit evident că mi-au rămas foarte dragi.

L-am rugat pe Giuseppe Tateo să evoce o amintire deosebită legată de România, o întâmplare care l-a impresionat.

Am o cruce ortodoxă. Eu personal aș zice că sunt agnostic și interesul meu către religie în primul rând este științific și cultural. Dar odată un parinte, un preot ortodox mi-a dăruit crucea sa personală, chiar dacă știa că eu am o abordare diferită, care uneori este mai critică față de biserică și de religii, totuși, a vrut să-mi facă un dar care era pentru el foarte, foarte personal.

Asta s-a întâmplat acum câțiva ani. De atunci am păstrat cu mine această cruce și darurile pe care le-am primit. Am fost extrem de norocos și le duc cu mine întotdeauna. Este comoara antropologului, care este norocos de două ori: în primul rând, ca italian sunt privit cu pozitivitate în România și în al doilea rând pentru că am avut norocul să întâlnesc oameni foarte primitori care au vrut să mă ajute, fără nimic în schimb, numai cu dorința de activa acest schimb cultural între aceste două țări. Pentru mine e important și pentru că, atunci când sunt în Italia, evident aud limba română zilnic. Familia mea locuiește la Torino, care are o comunitate foarte mare din Moldova, mai ales Roman, Bacău, de pildă.

Și în Italia mi se pare foarte important ca oamenii să își dea seama că sunt acum mai mult de 10 ani de când România are minoritatea cea mai prezentă în țara mea, în Italia, și încă nu știm multe despre români și despre România, foarte mulți nu știu absolut nimic. Ar fi dorința mea să se îmbunătățească și relațiile între români și italieni în Italia. Argumentul migrației este și unul foarte relevant, care m-a determinat să învăț română și să descopăr mai mult despre România.