Expat în România – 27.03.2025
Sheyla Zuñiga Fuentes vine din Cuba, din Havana, acolo unde a absolvit facultatea de informatică.

Hildegard Ignătescu, 27.03.2025, 15:30
Sheyla Zuñiga Fuentes vine din Cuba, din Havana, acolo unde a absolvit facultatea de informatică. A lucrat în capitala Cubei la Ministerul de Sănătate Publică în Departamentul de Informatică, dar și într-un salon de frumusețe. Apoi a venit în România și a lucrat tot într-un salon de frumusețe, dar în urmă cu cinci ani a devenit antrenoare de fitness. Ce a determinat-o să vină în România și cum a fost primită, cum a fost începutul?
„Bună ziua! Vă mulțumesc foarte mult pentru invitație. Am ajuns în România acum opt ani. Începutul a fost un pic greu, nu eram obișnuită cu vremea, asta a fost pentru mine cel mai dur, pentru că noi avem doar vară și eu am ajuns în România și erau minus 7 grade, zăpadă până la genunchi. În ianuarie am ajuns, deci a fost destul de greu. Pentru fiica mea a fost minunat, pentru ea era ca o poveste și era foarte încântată să vadă tot orașul alb, dar pentru mine a fost dur.
Am fost primită foarte frumos. Am fost înconjurată de oameni foarte frumoși, iar cei pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului au fost foarte prietenoși. Am primit mult ajutor, de exemplu, pentru a învăța să vorbesc limba, am primit ajutor de la români și de la cei care erau în jurul meu. Eu am fost la școală, există o școală pentru străini aici în România, dar în plus m-au ajutat foarte mult oamenii care erau aproape de mine, care îmi corecteau cuvintele fără să facă mișto de mine, de exemplu, într-un mod frumos.
Eu am crescut aici în Romania foarte mult ca om. Am început de la zero, nu vorbeam limba, știam patru cuvinte, știam bună dimineața, calatorie placută, mersi, bună ziua sau bună seara și ceva de genul acesta. Și am evoluat foarte mult ca om. Eu am venit aici cu un român. Nu e doar că ai curaj că pleci din țara ta la 13 ore distanță și vii într-o țară unde tot e complet diferit de cum era realitatea ta -vremea, mâncarea, oamenii, cum funcționează țara. Țara mea e comunistă, nu are nicio legătură cu felul în care funcțiunează lucrurile aici. Dar eu am crescut aici mult. Am devenit mai curajoasă, nu mi-e frică să vorbesc, sunt foarte deschisă pentru a cunoaște oameni, pentru a încerca chestii noi. Nu mi-e rușine să stau între oameni pe care nu-i cunosc și să le vorbesc, să fiu foarte deschisă și prietenoasă, deci nu am nicio problemă.”
Așadar, Sheyla Zuñiga Fuentes a descoperit, într-un fel, libertatea.
„Libertatea, da. Și am învățat mult. În primul și în primul rând, am învățat cum funcționează alt sistem de la zero, că habar nu aveam. Am învăţat alta limbă, am învățat meseria pe care o fac acum, pe care o iubesc. Am învăţat, de exemplu, cum să mă exprim într-un fel diferit, inclusiv cum să mă exprim mai bine.”
Am întrebat-o pe invitata noastră dacă există ceva ce nu îi place aici și dacă ar vrea să schimbe ceva.
„În primul și în primul rând, eu sunt cea care a venit aici. Deci, niciodată nu m-am gândit, nu am avut mentalitatea că vreau să schimb ceva, ci să mă adaptez. Dar lucrul care mă deranjează cel mai tare este vremea. Asta nu se poate schimba, pentru că nicio țara nu este perfectă. Iarna încă îmi lovește sufletul foarte tare, lipsa de soare. Eu n-aș schimba nimic, sincer vorbesc. Mâncarea, de exemplu – cu mâncarea m-am obișnuit foarte bine. Sunt câteva chestii pe care nu le mănânc, pur și simplu nu le mănânc. Ciorba de burtă nu-mi place, nu mănânc. Dar nu vreau să schimb nimic.”
În acești opt ani de când s-a mutat în România, Sheyla a mai vizitat Cuba. Am întrabt-o ce le ducea rudelor rămase acolo.
„Din păcate, în țara noastră sunt multe lipsuri. E un lucru pe care îl spun cu tristețe mare. În țara mea nu mai sunt mulți din familia noastră, pentru că mulți au emigrat în America, de exemplu, în Statele Unite – sora, mama, adică membrii cei mai importanti din familia noastră, tata și așa mai departe. Când m-am dus acum trei ani în țara mea, am dus de toate. Și, repet, spun asta cu tristețe în suflet. De toate înseamnă ciocolată, brânză, săpun de baie, de toate, pentru că orice ai duce acolo este binevenit. Și orice chestie mică, o bombonică, un biscuit, chestii care acolo nu se găsesc. Doar de mâncare am dus un geamantan imens cu de toate. Asta am dus pentru oamenii de acolo și câtă bucurie era în ochii oamenilor pentru un pachet de ciocolată! Ce impresionant e când vezi un copil care nu a mâncat o ciocolată de luni și luni și luni și se simte atât de bucuros cu o chestie atât de simplă!”
Noi am avut comunism până acum 35 de ani, dar există foarte, foarte mulți oameni și mulți tineri care nu au trăit acele vremuri, care își doresc comunismul. Unii sunt nostalgici după comunism. Lor ce le-ar spune?
„Unul dintre lucrurile pe care eu le-am învățat trăind în comunism este să fiu mai umană, să mă bucur mai mult de lucrurile pe care le am, pentru că trăim într-o societate în care nimic nu ne mulțumește. Și, așa cum v-am povestit mai devreme despre cât de mult se bucură o persoană, inclusiv un bătrân sau un copil de o ciocolată, demonstrează că nu avem nevoie de atât de multe chestii pentru a fi fericiți și a fi mai buni unul cu altul, a ne ajuta mai mult unul pe altul, a fi mai aproape unii cu alții. Uite, de exemplu, acum noi vorbim și eu mă uit la dumneavoastră și dumneavoastră vă uitați la mine și ne conectăm, ne uităm una la alta. Nu stăm pe telefon sau cu gânduri în o mie de chestii. Ne uităm una la alta și eu cred că astea sunt chestii foarte, foarte frumoase care s-ar putea lua de la comunism. Să ne bucurăm de chestii mici, că pentru a fi fericiți ne trebuie puțin.
Sunt alte chestii care nu sunt așa frumoase. De exemplu, nu ești liber. Nu ești liber în a te exprima. Deci nu poți spune ce vrei să spui. În țara mea acum, de exemplu, părerea ta nu poți s-o spui nici la telefon. Pentru că poți avea probleme cu statul, poți merge în pușcărie ușor, dacă spui că nu ești de acord cu guvernul care este, de exemplu, acum la putere. Deci eu cred că libertatea de a te exprima, fără frică că vine cineva, te ia și te bagă în pușcărie, eu cred că asta are o valoare mare. Dar ce se poate lua din comunism, îl putem lua în ce avem acum. Deci nu înseamnă că trebuie acum să ne dorim să trăim în comunism, pentru că e 2025 și e timpul să evoluăm. Lucru pe care eu l-am menționat înainte – nu avem nevoie să ne întoarcem în comunism pentru a le avea.”
Din Cuba în România ce ar aduce? Sau de ce îi e dor cel mai mult?
„De bucuria de a trăi și de bucuria oamenilor. Căldura cu care oamenii vorbesc și cu care interacționează unul cu altul, fără interese materiale, pentru că, repet, e sărăcia mare. Oamenii vorbesc cu o bucurie și se bucură de a dansa – asta îmi lipsește cel mai mult.
Bucuria asta așa, pur și simplu, de faptul că suntem aici, acum, de a fi în prezent și căldura oamenilor cu care te iau în brațe când te salută, pe care am pierdut-o noi un pic în societatea în care trăim – inclusiv eu, de exemplu, de asta zic că mi-este dor.”