Enxhi Rista

Enxhi Rista vine din Albania și a ajuns în România pe când avea 17 ani.

Hildegard Ignătescu, 07.10.2021, 09:03

Mai întâi a studiat la Universitatea
Babeș Bolyai din Cluj, unde a învățat românește la Facultatea de Litere, apoi a
venit la București, unde și-a urmat un vis: acela de a face film. A absolvit
regie de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică
I.L. Caragiale, a urmat aici un masterat, iar acum studiază pentru a deveni
doctor în cinematografie. Enxhi lucrează în industria filmului, unde are mai
multe roluri- e producătoare de film, e regizoare, coordonatoare de proiecte,
face parte din echipa câtorva festivaluri de film- Caravana Metropolis Cinema
în Aer Liber, Kinodiseea International Children Film Festival. A colaborat la
câteva filme celebre, printre care Ultima transhumanță, în regia lui Dragoș Lumpan și Touch Me Not, în regia Adinei Pintilie.
Se numără printre organizatorii Galei Stela Popescu, a participat la un
workshop de film documentar la Penitenciarul din Botoșani, o colaborare între
Germania și România. Așadar, Enxhi are o bogată experiență profesională în
industria filmului românesc, deși e foarte tânără. Am întrebat-o cum a ajuns în
România și cum a fost începutul:

Bună ziua,
vă mulțumesc foarte mult pentru invitație. Povestea mea a început când aveam 17
ani și eram încă în Albania. Acolo am participat la un workshop de film și am
realizat un scurtmetraj și în momentul respectiv am înțeles că asta vreau să
fac în viață, vreau să devin regizoare. Așa că i-am rugat pe părinții mei să mă
lase să studiez film și mama a fost sprijinul meu principal, ea a înțeles ce
vreau să fac în viață. Noi venim dintr-o familie de aromâni, prin urmare am
reușit să obțin o bursă de studii în România. Iar în 2013 am venit în România. În primul an am învățat limba la Cluj la Facultatea de
Litere, am făcut acolo doar un an și am învățat limba română, pentru că nu
știam deloc să vorbesc în română, apoi am venit în București, unde am absolvit
regie de film la UNATC, licență. Apoi am urmat un masterat în producție de
film, iar acum sunt la doctorat în anul trei și scriu o lucrare pe o temă
foarte frumoasă, despre cinematografia albaneză în contextul balcanic.

Visul lui Enxhi s-a împlinit, așadar,
iar ea a regizat între timp mai multe filme, dintre care unul a atras atenția
juriului Galei Premiilor Gopo, care l-a răsplătit cu un trofeu Gopo la ediția
din 2020: El iubește ochii mei, realizat
in 2019. Filmul călătorește internațional, a ajuns mai întâi la un festival din
Germania, iar acum se află la un festival din Portugalia. Enxhi ne povestește
despre film:

Mie îmi
place foarte mult să fac documentare, am mai făcut și alte două documentare,
dar El iubește ochii mei consider
că este cel mai bun documentar pe care l-am realizat. A fost un workshop cu o
echipă de studenți din Germania, ne-am dus și am stat o lună la penitenciarul
din Botoșani și acolo am început să căutăm subiecte. Așa l-am găsit și eu pe
personajul din filmul meu, care avea o poveste de viață foarte interesantă. Era
de 20 și ceva de ani în penitenciar, cu pauze foarte mici, timp în care ieșise
afară, o lăsase însărcinată pe soția lui, făcuse o faptă și intrase din nou în
închisoare. Avea șase copii cu ea într-un timp foarte scurt în care ei au stat
împreună, pentru că practic au stat câte o săptămână în acești 20 și ceva de
ani. Dar ei se iubeau foarte mult și vorbeau foarte frumos despre ce înseamnă
dragostea, viața, iubirea, gelozia și așa mai departe. Mi s-a părut foarte
interesant să fac un documentar despre acest cuplu, este un documentar despre
iubire în primul rând, și se numește El iubește ochii mei pentru că soția lui mi-a spus că el iubește
ochii la ea și asta mi s-a părut foarte frumos. A fost un subiect care mi-a
plăcut foarte mult, deși eu nu aveam niciun contact cu această lume până în
momentul în care am intrat în penitenciar și acolo am descoperit povești foarte
frumoase și oameni care m-au impresionat. Știam unde mă aflu, știam că eram
într-un penitenciar, dar totuși încercam să găsesc partea bună a lucrurilor și
a oamenilor.

Ce apreciază Enxhi în România și de
ce a dorit să rămână aici? Am întrebat-o de ce a ales să intre în industria
filmului românesc și nu s-a întors în Albania și unde e, de fapt, acasă acum
pentru ea:

România
este acasă și spun aceasta foarte mândră. Îmi place foarte mult în România și
n-aș vrea să plec, mă simt foarte bine aici și cumva simt că aici am crescut.
Eu am venit la 17 ani în România și simt că am trecut și perioada de
adolescență aici și perioada aceasta de acum, adică am crescut foarte mult în
România. Aici este casa mea, am crescut și din punct de vedere personal, și
profesional. Mă simt foarte bine și nu aș vrea să mă întorc, sper să pot să
rămân cât mai mult în România. Îmi place totul aici, mă simt acasă din momentul
în care ies pe stradă, mă simt foarte bine în orice loc unde mă duc. Îmi place
viața culturală aici, pot să mă duc la concerte, mă duc la foarte multe filmări,
lucru pe care n-aș putea să-l fac în Albania, având în vedere că suntem și o
țară mică și nu se întâmplă atât de multe evenimente artistice și mai ales
filmări. Da, acolo se fac filme, dar se fac puține pe an, iar în România pot să
particip la foarte multe filmări, iar acest lucru mă atrage. Îmi place nu
neapărat să fiu regizoare, vreau să fac parte din echipa de producție a unui
film. Normal că visul meu e să ajung o regizoare mare, dar așa, încet-încet…

Enxhi s-a integrat perfect în România
și am întrebat-o dacă îi lipsește Albania:

Îmi
lipsește familia foarte mult, îmi e dor de mama și de mâncarea ei. Cam asta.
Acolo mi-au rămas mama, tata, bunica și niște rude, atât. Eu n-am avut prieteni
când am fost acolo, adică pentru mine viața a început aici, în România. Toți
prietenii mei sunt aici, mama a venit doar o dată și sper să trecem de pandemie
ca să-i pot chema pe amândoi aici, și pe mama și pe tata.