Clive Sheppard

Clive Sheppard este britanic, este specialist în domeniul IT și conduce o firmă de IT în România. A urmat studiile facultății de Economie a Construcțiilor la Southbank University din Londra.

Hildegard Ignătescu, 26.08.2021, 13:00

Clive Sheppard este britanic, este
specialist în domeniul IT și conduce o firmă de IT în România. A urmat studiile
facultății de Economie a Construcțiilor la Southbank University din Londra. Povestea
sa românească datează încă din anii 1990 și are mai multe etape. Acum, Clive
este stabilit în România, are permis de rezidență permanentă, este căsătorit și
are o fetiță. Cum a ajuns în România și de ce s-a stabilit aici aflăm în
minutele care urmează:

Am studiat
la facultate până în vara lui 1990 și am fost foarte impresionat de ce s-a
întâmplat cu Europa de Est în 1989. Am citit în ziare despre Ceaușescu și m-am
întrebat cum este în România. În vara lui 1990 am cumpărat un bilet Europass, o
lună cu trenul peste tot în Europa. Am plecat cu 100 de lire în buzunar, pe
vremea când 100 de lire însemna ceva, eram bogat. Am stabilit un buget de 5
lire pe zi și am ajuns în Franța, în Portugalia, Spania, Germania. Am văzut că
buzunarul se cam golea și mi-am zis să merg spre Est, fiindcă este mai ieftin
acolo. Am ajuns în Germania de Est, în Cehia și în Budapesta. Mi-a plăcut
foarte mult în Budapesta, am stat acolo o săptămână. Apoi am văzut că există un
tren spre București. Aveam cu mine o publicație, Let’s go! unde scria cum era în fiecare țară. Scria
și cum era în România, cu Ceaușescu și Securitatea și mi-am zis că mi-e frică
să mă duc în România. Dar mi-am zis ok, mă duc și stau un weekend.

În tren m-am
împrietenit cu un român, eu nu vorbeam românește, el nu vorbea engleză, dar
când am ajuns la Gara de Nord, eram ca frații. Și el m-a întrebat: unde stai în
România, iar eu am răspuns că habar nu am, în Berlin am dormit la gară, pe jos,
cu buget de 5 lire pe zi, asta e. Dar el a zis: nu, în România e altfel, nu
poți să stai la Gara de Nord. Hai cu mine și stai cu mine și cu nevasta mea, în
Berceni, pe bulevardul Constantin Brâncoveanu. Am ajuns acolo și mi-am zis că
voi rămâne o săptămână, dar după trei luni, eram tot în Constantin Brâncoveanu.
Am stat cu familia lui și am fost în munții Apuseni, în Sinaia, la Peleș și am
fost foarte impresionat de România și de oameni, de fapt. E clar că era o
perioadă dificilă în 1990, dar oamenii au fost prietenoși. Și eu am venit fără
fițe, am jucat fotbal cu băieții în stradă, eram într-un fel celebru, englezul
din Berceni.

Așa a fost începutul cu România. M-am împrietenit cu o domnișoară,
Cristina, și ne-am căsătorit în 1993. Atunci ne-am mutat împreună la Londra,
unde am locuit până în 2010. Din păcate, acum suntem divorțați și m-am gândit
că poate reușesc să fac ceva în România. În 2011 m-am întors și am stat două
săptămâni aici, două săptămâni în Anglia și pas cu pas am deschis un mic call
center aici la București și după ceva mai mult timp mi-am zis: gata cu Anglia, nu
mă mai interesează cum este acolo. Și așa am făcut tranziția și am devenit
bucureștean. Am venit fără niciun prieten, dar am găsit un club de alergare
pentru străini și pentru localnici, făceam ture în parcul Herăstrău, în jurul
lacului. Acolo am cunoscut-o pe Monica, actuala mea soție, iar acesta a fost un
nou început pentru mine. A fost un fel de terapie România pentru mine, am venit
căzut, foarte jos și pas cu pas am devenit un bucureștean fericit.

Clive nu a petrecut mult timp printre
expați, ci, dimpotrivă, a ales să cunoască români și să se integreze în viața
de București cât mai rapid. A insistat să vorbească românește până când a
învățat limba foarte bine, iar acum are mulți prieteni, majoritatea localnici.
L-am întrebat ce îl face fericit în București:

În fiecare
zi mă uit pe geam și de obicei este senin, cerul e albastru, fără niciun nor. E
un fel de Havana din Europa de Est. Știu că nu este un oraș perfect, că are
probleme, dar este un oraș mic. Pentru un londonez, obișnuit cu 10-12 milioane
de oameni, Bucureștiul este un oraș prietenos. E adevărat, sunt mereu probleme
cu traficul și cu mizeria, dar în fiecare an e tot mai curat. Eu mă simt bine
aici și sunt în siguranță. Este foarte important pentru mine să știu că sunt în
siguranță. În Londra nu mergi în parc după ora 8 seara, nu poți, pentru că ești
nebun să faci asta, dar în România pot să mă duc la 3 noaptea în Herăstrău,
fără nicio grijă. Mă simt foarte ok aici. Home is where the
heart is și de la început am simțit că am
un suflet latin. Mă simt bine aici, ca acasă și nu mi-e dor de Anglia, de
Londra deloc. Am ajuns acasă.

Clive observă toate neajunsurile
orașului care îi este acasă acum și i-ar plăcea să poată schimba ceva, însă de
jos în sus:

Eu sunt un
om foarte ordonat și soția mea, Monica, e la fel, ordonată. Nu-mi place când
văd mizerie. Când mă uit la București nu văd detalii. Nu-mi place că toți
oamenii zic că statul sau că primarul n-au făcut una sau alta. Noi doi un
weekend pe lună ieșim afară și facem curat pe stradă, nu doar în fața casei
noastre, ci pe stradă, 200 de metri. Și toți vecinii ne întreabă: ce faceți?
Facem curat, pentru că vrem să stăm într-o țară frumoasă. O, ciudat, poate
facem și noi în viitor. Ok, haideți, you’re welcome.
Dar nimeni nu vine, suntem doar noi doi și în București e mizerie, nimic nu
merge, țara e stricată… Ok, nu trebuie să aștepți tot timpul de la altcineva.
Acest lucru vreau să i-l zic fetiței mele, Emma: tu ai controlul, tu poți să
faci orice. Nu contează dacă ești șeful, șefa sau la început. Trebuie să faci
curățenie peste tot, trebuie să faci toate joburile și nu este mai prejos de
tine să cureți strada. Ar fi minunat să fie mai curat în București.