Antonio Madrid

Invitatul rubricii noastre de astăzi este un invitat surpriză, Antonio Madrid, care s-a născut în Portugalia, la Lisabona, deși este spaniol.

Hildegard Ignătescu, 18.07.2024, 17:05

S-a mutat în România în 2008, a lucrat mai mulți ani în domeniul construcțiilor și a locuit în Deva, Sibiu și București. După o experiență de stagiar la Moscova ca referent economic în cadrul Ambasadei Spaniei, s-a stabilit în România, locuiește la București și și-a schimbat drumul profesional, a decis să predea spaniolă din domeniul juridic pentru străini, la Institutul Cervantes. Este și traducător autorizat de limba română, de limba spaniolă și limba portugheză. Și, nu în ultimul rând, este colegul nostru de la Radio România Internațional, secția spaniolă. L-am întrebat mai întâi despre venirea în România, cum a ajuns aici și cum a ales să rămână.

„Eu, după studiile universitare, m-am dus să fac un masterat în Polonia și acolo am cunoscut-o pe viitoarea mea soție, care este din România. Mai țin minte cum zicea tata când ieșeam pe ușă să mă duc în Polonia: Vezi că-mi fac griji că rămâi în Polonia! și am zis uite că n-am rămas în Polonia, m-am dus în România. Am venit mai la sud, la latini, e mai bine aici.

Părinții nu au spus mare lucru, pentru că eu, ca și ei la 18 ani, am plecat de acasă, oficial. Mă mai întorc pentru Crăciun, pentru concediu vara, că e frumos la Lisabona, pe malul marii, dar altfel nu. Mie îmi place să stau afară din țară, simt că e mai antrenant.”

De ce nu a ales să plece în Portugalia sau în Spania?

„Înainte să ne stabilim aici, am stat o perioadă în Rusia. Eu aveam un internship, un stagiu acolo la Moscova și după ce s-a terminat perioada de la Moscova trebuia să plecăm. Ni s-a părut mai bine să venim în România, mai potrivit. La Lisabona, de exemplu, soția știe spaniolă, dar nu știe portugheză, să mă întorc la părinți acasă nu era în plan și în Spania tot așa, am ceva familie acolo, dar nu e o relație așa de strânsă și era mai ușor să venim în România, la familia ei, la București.”

L-am întrebat pe Antonio Madrid cum a fost adaptarea, dat fiind că la început nu vorbea românește.

„Întrebarea asta o primesc destul de des și mereu spun același lucru. Când românii mă vedeau, spuneau: Dar tu de ce vii din Spania, că e așa bine în Spania? Noi mergem acolo toți grămadă și tu te întorci aici. Iar eu le ziceam: nu, dar eu nu vin din Spania, eu vin din Rusia și aici e foarte ușor. Aici totul îmi place, mă simt ca la mine acasă, chiar și fără să vorbesc limba, deja simt că rezonez mai mult cu oamenii de aici, decât acolo sus.”

Cum a ajuns la Radio România Internațional, la secția spaniolă și cum e viața de traducător care lucrează la radio?

„Eu am făcut studii de științe politice și țin minte că mai mulți profesori care ne ziceau: să știți că de la Științe Politice ies mai mulți jurnaliști decât de la Jurnalism. Mereu am fost în legătură cu partea asta de media, deci pentru mine n-a fost o săritură foarte mare.

Mai sunt și blogger de zece ani, adică cunosc domeniul cât de cât. Se învață încontinuu, îmi place, e un mediu activ. Lucrez de un an jumate, încă nu le știu pe toate, dar mi se pare o profesie foarte frumoasă.

Am cunoscut mai multe persoane care au lucrat aici, în secție. Am început ca un colaborator, după care a ieșit un post la concurs. Și așa am ajuns să lucrez aici.”

După experiența locuirii în mai multe țări și în mai multe orașe în România, cum i se pare viața aici și ce-i place la București?

„Ce mi-a plăcut de la început, foarte mult, în România de când am ajuns este că întotdeauna am simțit că aici se pot face o grămadă de lucruri care la mine în Spania, în Portugalia, n-ar părea așa de ușor de făcut.

Țin minte, de exemplu, în primele zile când am ajuns am cunoscut pe cineva, un prieten, și îmi zicea atunci că el avea de gând să deschidă un lanț de farmacii și mă uitam mirat la el. În Spania, nimeni nu s-ar gândi să deschidă o singură farmacie, pentru că este un domeniu atât de complicat, care trece din generație în generație, care are niște costuri de intrare de milioane de euro. În schimb, în România el a avut o idee și voia imediat să deschidă un lanț de farmacii. Adică mi se părea țara tuturor posibilităților. Când stai prea mult timp aici, nu-ți dai seama de schimbări. Dar e destul să pleci două săptămâni, trei săptămâni, o lună, te întorci și zici: da, lucrurile s-au schimbat în bine.”

Ce i-ar plăcea să vadă schimbat? Ce nu-i place în România, în București?

„Despre București- mă mai întreabă lumea: te vezi aici la pensie? și răspunsul meu clar e: nu. Este un oraș prea aglomerat la nivel de trafic, e imposibil. Am ajuns să nu folosesc mașina în timpul săptămânii. Există un metrou care merge foarte bine, mai ales dacă nu-l iei la ora 7:30- 8.00. Există mijloace de transport, dar orașul e colapsat. Vă plac mult mașinile, fiecare casă să aibă două, trei mașini, mașina personală, mașina de serviciu. Iar structura orașului a fost construită în timpuri în care nu erau mașini.

Și în Spania sunt orașe pline de mașini, dar fiecare clădire are o parcare subterană. În România, în București nu e așa și pe stradă nu mai e loc.”

Ce ar exporta Antonio din România? Ce ar vrea să vadă și în alte locuri?

 „Vorbeam zilele astea cu niște spanioli care au venit să stea aici câteva zile,  fără să știe prea multe despre România și îmi spuneau că toate lumea aici este mult mai religioasă decât la noi.

Religia pentru voi are o pondere mult mai mare în viață de zi cu zi decât la noi. Asta mie mi se pare ceva frumos și că e ceva intergenerațional. Se duce bunica la biserică, se duc părinții, se duc nepoții, mi se pare ceva frumos. La noi, putem zice că generația de 20-30, 40 de ani, tineretul ăla pe care-l întâlnești pe stradă nu mai are treabă cu religia.

România este un caz un pic ciudat la nivel de turism, pentru că are un potențial uriaș, dar, din x motive care îmi scapă, nu e cunoscută. Țin minte când i-am adus pe părinții mei prima dată cu mașina, i-am dus până la Valea Prahovei, până la Sinaia, Bușteni și se minunau. Ce credeam noi că e România și parcă suntem în Elveția! Și am zis da!

Nu știu de ce stereotipurile pe care le avem despre România în Vest nu sunt foarte bune. Și eu cred că există o șansă foarte bună de a face turism alternativ. Să ajungi într-un sat cu o biserică și să vezi un afiș care zice: cheia de la biserică e la vecina cutare, bateți la ușă, îți dă cheia, deschizi tu biserica și o vezi – asta e ceva ce nu se poate face peste tot și mai autentic de atât nu se poate.”