Andreas Brunner (Elveţia)

Andreas Brunner este elvețian și locuiește în România de peste 25 de ani. Vine dintr-un orășel sportiv, unde, ghidat de tatăl său, a practicat o mulțime de sporturi, de la ski la tenis.

Hildegard Ignătescu, 31.01.2019, 14:19

Andreas Brunner este elvețian și locuiește în România de peste 25 de
ani. Vine dintr-un orășel sportiv, unde, ghidat de tatăl său, a practicat o
mulțime de sporturi, de la ski la tenis. A fost, însă, atras cel mai mult de sporturile cu motor
și are o experiență bogată în acest domeniu.De-a lungul
carierei sale a fost timp de 3 ani pilotul oficial al echipei Suzuki, a
participat la mai multe raliuri de motocicletă, printre care și celebrul Paris-
Dakar, a fost antrenor de motocross și enduro. Andy este perseverența în
persoană. La 61 de ani s-a apucat de un nou sport, mountain bike downhill, iar
anul trecut, la Campionatele Mondiale de Downhill din Andorra a reușit să
ajungă pe podium, pe locul 3.

În România a ajuns în anii ’90. A fost cucerit imediat de
atmosfera prietenoasă și de deschiderea oamenilor și a decis să rămână. S-a integrat
perfect în noua lui țară, a învățat românește și și-a făcut o familie.

Am
venit în România cu un proiect destul de mare, cu camioane pentru Paris-Dakar.
Am făcut parte din echipa Suzuki Factory Team, am participat la ultima cursă
Paris-Dakar în anii ’90 și
am avut legături strânse cu acest sport motorizat. Am fost mereu în căutarea
unor camioane mai performante, camioane de asistență. Am descoperit că există o
mare uzină la Brașov, iar acesta a fost unul din obiectivele pentru care am
venit în România. Chiar atunci, în anii ’90 s-a închis Suzuki și raliul
Paris-Dakar, din cauza războiului din Golf, prin urmare am rămas liber de
contract. România a fost tot timpul o țară care m-a atras, încă din copilărie
am fost interesat de țările din blocul de Est, pentru că erau inaccesibile și
nu știam nimic despre ele. Eu m-am născut într-un orășel sportiv din Elveția
care se numește Magglingen, e un centru sportiv unde merg echipele naționale
pentru antrenament, iar tatăl meu a fost un fel de fondator. De mic copil am
avut acces la toate sporturile, la tenis, la schi, însă inima m-a tras spre
sporturile cu motor. Acesta era singurul sport care nu se făcea în Magglingen,
iar eu m-am antrenat mult fizic pentru motocross. Am vizitat și am trăit în
multe locuri, am locuit mulți ani în Vestul Africii, în Togo, am fost antrenor
național de motocross, am organizat campionate naționale de motocross acolo, am
călătorit foarte mult și am luat contact cu nenumărate stiluri de viață. Când
am descoperit România am zis wow! Incredibil, a fost fantastic. Am descoperit
pas cu pas zona în care am locuit, ca elvețian venit din afară, cu ceva bani la
mine, am intrat într-un grup de business. Era incredibil cum nu vedeam nici
sărăcia, nici problemele, pentru că mergeam la petreceri și aveam o viață
frumoasă, toată lumea petrecea și spunea că va fi mai bine, că vom câștiga
bani. România a fost un fel de mic paradis, pentru că și oamenii au fost foarte
drăguți cu mine atunci. Soția mea Diana a născut atunci un băiețel, Brad, și cu
ei povestea a continuat aici în România. Acum e un bărbat de 22 de ani! Călătorind
în România am revenit la sportul activ, fiindcă fusesem destul de șifonat, cu
oasele rupte în urma raliului Paris-Dakar și a altor curse. M-am apucat de
bicicletă, care a fost un fel de sport de recuperare, am revenit în forță și
partea asta de mountain-bike a fost în mare creștere în ultimii 15 ani. Am fost
cooptat de cea mai mare echipă din România, de Bike Expert Racing, iar toate
acestea- natură, mountain bike- mi-au facut viața foarte frumoasă aici.

Andy Brunner și-a făcut o mulțime de prieteni. România a devenit a doua
casă și, deși cunoscuse multe alte țări și stiluri de viață, a ales să rămână
aici. S-a adaptat destul de repede la noua realitate, pentru că ceva l-a atras
foarte tare aici:

O mare parte din viața mea am
fost interesat de spiritualitate. Aici suntem într-o zonă cu o energie pozitivă,
foarte propice pentru mine. În fiecare weekend plecăm în grup mare la Cheile
Grădiștei, la muntele Iezer, la Leaota, zone chiar paradisiace, cu natură
adevărată. Facem curse organizate, cu oameni care iubesc natura și animalele,
care mi-au dat aici în România ce n-am avut până atunci. Și, așa cum spuneți și
voi, dacă locuiești în București, ai la două ore distanță marea, la două ore
muntele, dacă vreau să schiez merg până la Sinaia, fac și downhill – o
categorie puțin mai specială de mountainbike, cu coborâre -, iar în Sinaia sunt
și niste trasee foarte frumoase. Aici avem totul la îndemână, teatru, Centrul
Vechi, muzică live… Am aici tot ce-mi trebuie ca să trăiesc cum vreau și mă
bucur că am rămas în România atunci în anii ’90.

S-ar putea spune că elvețianul Andy Brunner s-a reinventat în țara
noastră. Nu i-a fost tot timpul ușor și a avut de depășit o situație destul de
dificilă din cauza unor neînțelegeri referitoare la contractul de construire a
camioanelor pentru care venise initial în România. A lăsat însă deoparte
resentimentele și a ales să fie optimist și perseverent, să privească partea
plină a paharului, așa cum îi place să spună. Ce înseamnă România pentru el și
ce îi place aici cel mai mult?

E
acest amestec, dacă vreți într-un singur cuvânt: viață. Țara aceasta e vie, eu
pot să fac o comparație extremă, cu Elveția. Acum
am avut aici o operație la umeri, am pus o plăcuță de metal. Am avut multe
operații și în Elveția, așa că pot să compar. Oamenii
în Elveția sunt mai educați, au un fel de disciplină mai bună, dar din această
cauză trăiesc și mai puțin intens. Să știu că peste un an ies la pensie, sau că
voi avea un anume salariu, că îmi voi cumpăra o anumită mașină, că voi mai face
o modificare la casă peste cinci ani – totul e cumva reglat, tot ce nu e
obligatoriu e interzis. Aici în România e încă totusi un spațiu de manevră, nu
știi exact ce va fi peste cinci ani, iar viața mea e foarte mult în mișcare.
Văd și partea goală a paharului, soția mea e medic de familie și vedem împreună
ce se întâmplă în câteva familii, partea aceasta de protecție socială care
lipsește, nu e bună deloc. E mult loc pentru mai bine în viitor, dar trebuie
cumva ca toți să împingem lucrurile în acest sens. Există multe aspecte care mă
dor, dar cred că nu poti să ai viață fără moarte, nu poti avea un destin măreț
fără risc, iar acest amestec de aici înseamnă pentru mine viață.