Statul de drept și banii europeni
Parlamentul European a votat recent proiectul de lege potrivit căruia guvernele ce intervin în instanțe sau nu reușesc să combată corupția vor risca suspendarea fondurilor europene.
Robina Cornaciu, 04.03.2019, 12:24
Parlamentul European a votat recent proiectul de lege potrivit căruia guvernele ce intervin în instanțe sau nu reușesc să combată corupția vor risca suspendarea fondurilor europene.
Parlamentul European a aprobat proiectul cu 397 de voturi pentru, 158 de voturi împotrivă şi 69 de abţineri. Deputații europeni sunt acum pregătiți să înceapă negocierile cu privire la formularea finală a regulamentului cu miniștrii UE care nu și-au adoptat încă poziția.
În plenul Parlamentului European, europarlamentarul Monica Macovei a subliniat în discursul susținut că și în România există unele derapaje privind drepturile și libertățile oamenilor:
Regulamentul protejează banii europeni, iar riscul furtului din bani europeni este mai mare în statele care nu respectă statul de drept. Acolo unde independența justiției este în pericol, acolo unde deciziile sunt arbitrare sau ilegale, inclusiv cele luate de autoritățile publice, și nu sunt corectate și nu sunt sancționate. Acolo unde drepturile și libertățile oamenilor sunt restrânse, cum ar fi și libertatea presei. Recunoaștem în aceste cazuri multe din deciziile luate, din păcate, în România.
În aceste țări, unde statul de drept nu este respectat, sigur că banii europeni sunt în pericol, și, ca atare, Regulamentul prevede că pot fi suspendați, înghețați, reduși. În cazul acesta, statul respectiv va trebui să facă plăți, dar din bugetul propriu, și nu va primi finanțare până când nu va remedia dificultățile..