România are rezerve faţă de viitoarele Planuri Naţionale Strategice
La întâlnirea
de la începutul acestei săptămâni a Consiliului de Miniștri – Agrifish, a avut loc un schimb de opinii cu
privire la comunicarea Comisiei intitulată Viitorul sectorului alimentar și al agriculturii, axându-se pe valoarea adăugată a
PAC, resurse, obiective și
subsidiaritate în cadrul ambilor piloni.
Ștefan Rancu, 31.01.2018, 13:01
La întâlnirea
de la începutul acestei săptămâni a Consiliului de Miniștri – Agrifish, a avut loc un schimb de opinii cu
privire la comunicarea Comisiei intitulată Viitorul sectorului alimentar și al agriculturii, axându-se pe valoarea adăugată a
PAC, resurse, obiective și
subsidiaritate în cadrul ambilor piloni.
Din partea Ministerului
Agriculturii din România a participat secretarul de stat Alexandru Potor, care
ne-a declarat: Din partea României, am avut o poziție foarte tranșantă,
faptul că nu ne dorim plafonarea plăților directe, și respingem, sub orice
formă, renaționalizarea Politici Agricole Comune, în sensul contribuției
naționale pe partea de plăți directe. Vreau să anunț că sunt multe țări care
gândesc ca noi și care și-au exprimat rezerve față de plățile către fermieri.
Au fost discuții referitor la faptul că Brexit și ieșirea Marii Britanii din
Uniune generează o reducere financiară, care va trebui să fie cumva acoperită.
La unison, reprezentanții țărilor au exprimat această idee că nu trebuie să
afectăm agricultura, adică este un sector foarte important pentru toată Uniunea
Europeană și, prin urmare, o reducere financiară nu trebuie făcută pe domeniul agricultură. România a avut
ceva rezerve față de Planurile Naționale Strategice (PNS), acestea reprezentând
un nivel prin care se solicită țărilor membre să își adapteze la nivel local
prevederile PAC. Noi am considerat că aceasta poate conduce la întârzierea
plăților directe, pentru că adoptarea unor asemenea Planuri Naționale
Strategice e un proces destul de laborios și nu ne dorim ca, imediat după 2020,
să ajungem în situația riscantă de a lăsa fermierii fără bani, în primele
momente. Am primit asigurări din partea comisarului Hogan și, de fapt, aceasta
este o bună veste, că adoptarea Planurilor Strategice nu se va face cu
întârziere. DGAgri va realiza un Task Force, o unitate specială care va susține
statele membre să-și realizeze aceste Planuri Naționale Strategice în așa fel
încât să nu se întârzie și, mai mult decât atât, aceste demersuri de analiză la
nivel național nu vor reprezenta un pretext de renaționalizare a PAC. Aceasta
este o altă idee pe care am exprimat-o, o rezervă, faptul că creșterea
principiului subsidiarității, al responsabilității la nivelul statului membru nu
trebuie să însemne lăsarea la nivelul acestuia și a părții de finanțare,
întrucât unele state membre sunt mai puternice din punct de vedere financiar,
altele mai puțin puternice, și-ar fi, din start, un dezechilibru și-o
inegalitate între fermieri.
Consiliul a
primit informaţii actualizate cu privire la situația pieței în principalele sectoare
agricole, cu accent pe zahăr, lapte și pe carnea de
porc.