Noi proiecte europene pentru integrarea tinerilor șomeri pe piața muncii
Prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 se finanţează trei noi proiecte
europene care vizează integrarea tinerilor şomeri pe piaţa muncii. Două dintre
proiecte vizează schemele naţionale de ucenicie şi stagii, iar cel de-al
treilea vizează activarea și mobilitatea tinerilor NEETs, respectiv tinerii
care nu sunt în educație, ocupare sau formare profesională.
admin, 08.03.2018, 10:25
Prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 se finanţează trei noi proiecte
europene care vizează integrarea tinerilor şomeri pe piaţa muncii. Două dintre
proiecte vizează schemele naţionale de ucenicie şi stagii, iar cel de-al
treilea vizează activarea și mobilitatea tinerilor NEETs, respectiv tinerii
care nu sunt în educație, ocupare sau formare profesională.
Prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 se finanţează, din
fonduri europene, noi proiecte pentru integrarea tinerilor șomeri pe piața
muncii. Valoarea totală a acestor proiecte este de 9,7 milioane euro. Pentru
regiunea București-Ilfov, contractul de finanțare are o valoare de 1,3 milioane
euro, iar pentru celelalte regiuni de dezvoltare, de 8,4 milioane euro.
Cu
detalii despre aceste proiecte Corina Scarlat, reprezentant al Agenţiei Naţionale
pentru Ocuparea Forţei de Muncă :
S-au semnat contractele aferente a trei proiecte europene care vizează
integrarea tinerilor şomeri pe piaţa muncii. Două proiecte dintre acestea
vizează schemele naţionale de ucenicie şi stagii şi oferă sprijin financiar
nerambursabil angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de
muncă sau programe de stagii pentru absolvenţii de învăţământ superior, în
cazul acesta pentru stagii. Programele de ucenicie se pot derula până la 3 ani,
adică pot fi în funcţie de nivelul de calificare pe care îl organizează
ucenicia, de 1 an, de 2 ani sau de 3 ani, iar stagiile sunt pentru absolvenţii
de studii superioare de 6 luni. Pentru ucenicie vreau să vă mai spun că sunt
tinerii care vor să se califice într-un anumit domeniu iar angajatorii vin în
sprijinul lor prin programele acestea de calificare la locul de muncă. În felul
acesta angajatorul îşi asigură şi o forţă de muncă calificată şi venim şi
astfel şi în sprijinul tinerilor care doresc să se specializeze într-un anumit
domeniu. Este nevoie de oameni calificaţi într-un anumit domeniu, nu neapărat de
oameni cu studii superioare. Este nevoie şi de aşa ceva dar este nevoie de
persoane care să ştie o meserie. Se caută muncitori calificaţi în foarte multe
domenii şi de aceea noi venim în sprijinul pieţei forţei de muncă.
Un alt contract de finanțare, derulat prin intermediul Programului Operațional
Capital Uman 2014-2020, cu o valoare de 460 mii euro, vizează activarea și
mobilitatea tinerilor NEETs, respectiv tinerii care nu sunt în educație,
ocupare sau formare profesională. Prin acest proiect se urmărește stimularea ocupării tinerilor prin acordarea
de prime de activare.