Locul României este în spațiul Schengen
Parlamentul European a adoptat raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen, elaborat de către Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție şi Afaceri Interne a Legislativului european și care arată că România și Bulgaria au dovedit că sunt suficient de pregătite pentru aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen.
admin, 17.08.2018, 11:30
Parlamentul European a adoptat raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen, elaborat de către Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție şi Afaceri Interne a Legislativului european și care arată că România și Bulgaria au dovedit că sunt suficient de pregătite pentru aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen.
România îndeplinește integral, încă din 2011, toate criteriile pentru a deveni parte a acestui spațiu de liberă circulație. Este inacceptabil că până în acest moment țara noastră nu este parte a spațiului Schengen si orice amânare în acest sens este nejustificabilă, reprezentând o veritabilă discriminare a unui număr considerabil de cetățeni europeni a precizat eurodeputatul Claudia Tapardel: Deja avem declarațiile oficiale ale Comisiei Europene care au spus foarte clar ca locul României este in spațiul Schengen, deja de foarte mulți ani deja cred ca nu le mai știm nici numărul Romania îndeplinește toate criteriile tehnice pentru a fi parte a spațiului Schengen avem și acest raport anual al Comisiei LIBE din Parlamentul European privind spațiul Schengen care a stipulat foarte clar ca Romania îndeplinește toate criteriile și condițiile pentru a fi parte a spațiului Schengen ceea ce ne lipsește este aceasta decizie politica la nivelul Consiliului Uniunii Europene care nu vine încă. Anumite state membre trebuie sa renunțe la interesele strict egoiste și interesele naționale care sunt foarte egoiste și sa înțeleagă ca atât Romania cât și Bulgaria au dreptul de a face parte din spațiul Schengen. Îndeplinim toate criteriile tehnice, îndeplinim toate obligațiile și conditionalitățile iar aceste pretexte ce tin de statul de drept, de corupție și așa mai departe nu au nicio legatura cu condițiile ca un stat sa fie parte din spațiul Schengen. Și in acest sens cred ca in mod special Olanda ar trebui sa înțeleagă acest lucru și sa înceteze in a mai pune piedici și a bloca accederea României in spațiul Schengen. Nu va ascund ca este și acest interes foarte egoist ce tine de competitivitate între portul Rotterdam și portul Constanta, dar trebuie sa înțeleagă ca nu poți întotdeauna sa puna interesul national care este unul destul de egoist in acest sens, in fata unui interes european și anume acela ce a asigura un sistem Schengen intergrat la nivelul întregii Uniunii Europene, un sistem Schengen din care Romania și Bulgaria fac parte și e un sistem in care evident deja de foarte mulți ani oricum Romania și Bulgaria asigura granița și asigura securitatea graniței de est a Uniunii Europene fără niciun fel de problema, dimpotriva cred ca sistemele noastre tehnice de securitate ale graniței sunt mult mai eficiente decât sistemele altor state membre așa cum s-a dovedit cu regret spun acest lucru in anii trecuți.
Spațiul Schengen s-a creat în baza unei abordări tehnice, acesta nefiind un acord de natură politică. Orice nelămuriri pe acest subiect țin de poziții strict politice
Nu în ultimul rând, aceeași poziție a fost împărtășită și de ceilalți europarlamentari prezenți în plen, care la rândul lor au recunoscut că România și Bulgaria sunt pregătite pentru a deveni parte a spațiului de liberă circulație a mai spus eurodeputatul.