Educația incluzivă pentru copiii cu dizabilităţi
Părinţi
din şapte state membre ale UE propun Comisiei Europene o lege europeană care să
faciliteze accesul copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă, suport,
programă adaptată sau profesor de sprijin.
admin, 20.05.2019, 10:28
Părinţi
din şapte state membre ale UE propun Comisiei Europene o lege europeană care să
faciliteze accesul copiilor cu dizabilităţi în şcolile de masă, suport,
programă adaptată sau profesor de sprijin.
Părinţi
din România, Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Ungaria depun
iniţiativa legislativă utilizând mecanismul Comisiei Europene – EU Citizens Initiative
– prin intermediul căruia cetăţenii europeni, din cel puţin şapte state membre,
pot solicita Comisiei să înainteze Parlamentului European un proiect de lege pe
o anumită tema.
UE nu are o lege dedicată persoanelor cu dizabilităţi şi cu atât mai puţin
legată de educaţie. În toate statele membre sunt probleme legate de accesul la
educaţie al copiilor cu dizabilitati şi cu atât mai mult în România. O
astfel de lege ar însemna o schimbare majoră pentru copiii cu dizabilităţi.
În primul
rând i-am avea pe copii scoşi din şcolile speciale, unde ei sunt izolaţi, ar
exista mecanisme de tranziţie către şcolile incluzive, profesorii ar începe să
fie pregătiţi prin programe dedicate, să ştie cum să le predea, ar exista
servicii de intervenţie timpurie în comunitate care să îi ajute pe copiii
noştri să poată accesa şcolile, tehnologii asistive în şcoli, accesibilizare,
programă adaptată, toate acele lucruri care există în ţările nordice şi SUA, a
spus Madalina Turza, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu
Dizabilităţi.
Uniunea Europeană are
un instrument prin care noi cetățenii ne putem face auzită vocea şi trebuie
să respectăm anumite condiții. Trebuie să fim din cel puțin șapte state membre
să formăm un comitet de ințiativă, care să propună o întreagă
argumentație și o întreagă justificare, și eventual un proiect de act normativ
către Comisie, pe care îl validează și ulterior oferă suportul său pentru
strângerea semnăturilor online, astfel încât Parlamentul European să poate avea
în vedere această lege spre discuţie sau negociere și ulterior să treacă mai
departe. Cam acesta este mecanismul pe care-l poate folosi orice cetățean al
Uniunii Europene, deci și noi românii și noi părinții de copii cu dizabilități ne
putem face auzită vocea la nivelul acestei entități politice, din care și noi
facem parte.
Suntem părinți din România, Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Olanda
și Ungaria care au spus da acestui demers și
dintre acestea s-a reunit un comitet de inițiativă format din șapte membri,
care și-au asumat această initiative, deci ei sunt practic partea din comitet
care va dialoga cu Comisia și ulterior cu Parlamentul European. De ce vorbim
astăzi despre nevoia unei legi europene pentru educație incluzivă. Să știți că
educația incluzivă nu este numai o doleanță a noastră, a părinților cu dizabilitati și nici măcar nu am inventat-o
noi.
Educația incluzivă are în spate un amplu text de legislație internațională
care a fost construită de a lungul timpului și nu am să intru în detalii. Există
nenumărate tratate și convenții internaționale care încă din 1948 instituie
fragmente ale conceptului de educație incluzivă, ajungând în 2008 la Convenția
ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, care instituie definitiv și
irevocabil dreptul la educație incluzivă pentru persoanele cu dizabilități, cu
alte cuvinte persoanele cu dizabilități nu se pot bucura de dreptul la educație
daca ea nu este una de tip incluziv.
În
UE, 40% dintre copiii cu dizabilităţi abia termină învăţământul gimnazial şi
rămân fără nicio pregătire. In România sunt 70.000 de copii cu dizabilităţi,
dintre care aproape jumătate sunt izolaţi în şcoli speciale.