Donald Tusk a anunțat convocarea unui summit pe 28 mai
Președintele
Consiliului European Donald Tusk a anunțat organizarea unei reuniuni a
Consiliului European în format UE-28 la data de 28 mai, la două zile distanță
după alegerile pentru Parlamentul European, pentru ca liderii să poarte primele
discuții oficiale privind noile numiri în fruntea instituțiilor UE.
admin, 21.05.2019, 11:32
Președintele
Consiliului European Donald Tusk a anunțat organizarea unei reuniuni a
Consiliului European în format UE-28 la data de 28 mai, la două zile distanță
după alegerile pentru Parlamentul European, pentru ca liderii să poarte primele
discuții oficiale privind noile numiri în fruntea instituțiilor UE.
Şefii
de stat sau de guvern ai ţărilor Uniunii Europene care s-au reunit la Sibiu au
discutat despre planurile strategice ale organizaţiei în anii următori şi au
adoptat Declaraţia de la Sibiu, trimiţând un mesaj de unitate şi încredere în
acţiunile lor comune.
Donald
Tusk: Aș dori să anunț că, imediat
după alegerile pentru Parlamentul European, pe 28 mai, voi convoca o întâlnire
a tuturor celor 28 de lideri ai UE, pentru a începe procesul de numire. Intenția mea
este să efectuez în mod rapid, fără probleme și eficient alegerea șefilor
instituțiilor UE. Vreau să mențin acest
spirit de discuție în timpul pregătirii priorităților UE și în procesul de
numire al noului leadership al UE. Desigur, ar fi mai bine dacă am reuși să
ajungem la un consens cu privire la toate aceste decizii. Dar trebuie să fim
realiști. Nu mă voi opri să pun la vot aceste decizii, dacă se dovedește dificilă
obținerea unui consens. Acest proces va respecta normele stabilite în
tratate și ar trebui să reflecte atât echilibrul geografic, cât și demografia,
astfel încât atât țările mari, cât și cele mai mici, să fie reprezentate în
cele mai înalte poziții din UE.
Pentru mine, spiritul tratatului este de asemenea
important atunci când vine vorba de egalitatea de gen, precum și de echilibrul
politic. Scopul este simplu: avem nevoie de instituții eficiente, deci avem
nevoie de decizii rapide. Intenția mea este ca Consiliul European să numească
noua conducere a UE în iunie. Invit pe toată lumea să-și asume
responsabilitatea pentru a face acest lucru posibil. ‘
Statul de drept este
chintesența activității politice și va fi în centrul atenției și în viitoarele documente, inclusiv în
viitoarea agendă strategică. Fără în doială, nu poate exista Europa fără stat
de drept, nu pentru că ar fi vreo doctrină ideologică. Aceasta este chintesența
Europei ca entitate politică.