Aderarea României la Spaţiul Schengen
Spațiul Schengen reprezintă o
realizare istorică și un reper important în ceea ce privește unitatea și
solidaritatea statelor membre în cadrul UE , o expresie a valorilor
fundamentale care stau la baza construcției europene. Ce știu localnicii din
mediul rural despe spațiul Schengen?
Robina Cornaciu, 19.01.2018, 12:03
Spațiul Schengen reprezintă o
realizare istorică și un reper important în ceea ce privește unitatea și
solidaritatea statelor membre în cadrul UE , o expresie a valorilor
fundamentale care stau la baza construcției europene. Ce știu localnicii din
mediul rural despe spațiul Schengen?
Valentin Dumitriu, inginer în
cadrul Primăriei din comuna Domneşti, judeţul Ilfov.
Considerăm că în orice zonă
cooperarea dintre state trebuie să fie cât mai amplă, într-ajutoarea să se facă
în așa fel încât să contribuie la dezvoltarea economică și socială din zonă
Petre Biolan , inginer horticol din comuna Domneşti,
judeţul Ilfov
Elveția nu este în UE dar este
în Schengen , noi ne zbatem să fim în spațiul Schengen. Ce înseamnă spațiul
Schengen? Înseamnă să mergi în Germania, Olanda, ca și cum ai merge în România,
adică să nu prezinți actele la graniță, adică să ai liber acces peste tot.
S-a vorbit despre îndeplinirea de
către România a unor condiții tehnice pentru a putea adera la spațiul Schengen,
practic pentru a putea adera la această Europă fară granițe, cum se dorește a
fi UE. S-a vorbit de asemenea, despre o aderare etapizată și se spunea că
România ar trebui să aibă reguli comune cu UE în privința azilului, poliția
trebuie să urmărească suspecții și peste granițe. Au fost sau nu îndeplinite
aceste condiții?
Petre Biolan , inginer horticol din comuna Domneşti,
judeţul Ilfov
Din punct de vedere TEHNIC,
Romania a îndeplinit aceste condiții dar problema cea mai mare este la noi
corupția. Corupția ne împiedică să se aprobe aderarea. Se mișcă acum justiția ,
s-au tot legat de justiție, cam acesta este adevărul dacă justiția nu își face
treaba înseamnă că e o țară coruptă.