Provocări: Redresare economică. Buget UE. Relația UE – Marea Britanie
Redresarea economică post pandemie. Bugetul UE pentru următorii 7 ani. Relația dintre UE și Marea Britanie post Brexit. Sunt marile teme ale Uniunii, de rezolvat în lunile rămase până la sfârșitul anului.
Luana Pleşea, 21.06.2020, 13:06
Redresarea economică post pandemie. Bugetul UE pentru următorii 7 ani. Relația dintre UE și Marea Britanie post Brexit. Sunt marile teme ale Uniunii, de rezolvat în lunile rămase până la sfârșitul anului.
În săptămâna care se încheie au avut loc două reuniuni la nivel înalt pe aceste teme. Pe 15 iunie, liderii europeni și premierul britanic Boris Johnson au evaluat stadiul negocierilor cu privire la relațiile UE – Marea Britanie după încheierea perioadei de tranziție, adică începând de la 1 ianuarie 2021. Concluzia reuniunii: Este necesar un nou impuls.
Săptămâna s-a încheiat cu videoconferința membrilor Consiliului European. Șefii de stat sau de guvern din UE s-au reunit pentru a da startul negocierilor la nivel înalt privind planul de 1.850 de miliarde de euro, destinat redresării economice europene după perioada de pandemie. A fost prima întâlnire a liderilor europeni, după prezentarea de către Comisie a planului de redresare.
Sunt total angajat să începem imediat negocieri reale cu statele membre. Intenționăm să organizăm, pe la mijlocul lunii iulie, un summit cu participare în persoană, la Bruxelles, a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel.