Inițiativa cetățenească europeană
De la 1 aprilie 2012, cetăţenii UE au la dispoziție un instrument gândit să le deschidă participarea la conturarea politicii UE.
Luana Pleşea, 23.11.2019, 12:48
De la 1 aprilie 2012, cetăţenii UE au la dispoziție un instrument gândit să le deschidă participarea la conturarea politicii UE.
Instituită prin Tratatul de la Lisabona, iniţiativa cetăţenească europeană permite unui număr de un milionde cetăţeni din cel puţin un sfert din statele membre ale UE să solicite Comisiei Europene să prezinte propuneri legislative în domenii în care Executivul are competența de a propune legislație. Cum ar fi mediul, protecția consumatorilor, siguranța alimentelor, agricultura, energia, transportul, cultura, non-discriminarea sau ajutorul umanitar.
După peste 7 ani de la lansare, doar 4 inițiative cetățenești au fost finalizate. Nu avem foarte multe exemple de bună-practică, pentru că inițiativa cetățenească europeană a stabilit și niște reguli, care au fost considerate de mulți o piedică în calea apelării la acest instrument (lector univ.dr. Miruna Butnaru Troncotă).
De la 1 ianuarie 2020, inițiativele cetățenești europene vor fi mai ușor de organizat de către cetățeni. Regulamentul a fost revizuit anul acesta, pentru a facilita participarea la crearea legislației europene.