Reformarea capitalismului pentru a salva democrația
Criza economică și sanitară generată de pandemia COVID-19 a demonstrat importanța reformării sistemului capitalist, printre altele pentru a asigura, pe termen lung, reziliența regimurilor democratice...
România Internațional, 20.09.2021, 16:07
Criza economică și sanitară generată de pandemia COVID-19 a demonstrat
importanța reformării sistemului capitalist, printre altele pentru a asigura,
pe termen lung, reziliența regimurilor democratice, inclusiv din punct de
vedere al gestionării și ameliorării efectelor schimbărilor climatice. Așa cum
argumentează Daniel Dăianu într-un articol publicat în numărul din iunie 2021
al revistei academice Romanian Journal of European Affairs, istoria
poate oferi în acest sens lecții valoroase referitoare la experiențe de
depășire a crizelor sistemice. Reformarea sistemului capitalist trebuie să
includă propuneri legate de egalitatea economică, sprijinirea spiritului
antreprenorial, egalitatea și coeziunea socială, respectiv dezvoltarea
capitalului social și uman, individul nefiind înțeles în mod individualist, ci
ca parte a unei comunități.
Textul complet al articolul este disponibil, în limba engleză, la adresa:
http://rjea.ier.gov.ro/wp-content/uploads/2021/05/articol-1.pdf
(Ionuț-Mircea Marcu, expert, Serviciul Studii Europene)