Prima vizită de informare a centrelor Europe Direct România la Comisia Europeană
În data de 25 mai 2021, a avut loc prima vizită de informare a noii generații de centre Europe Direct din România la Comisia Europeană.
România Internațional, 11.06.2021, 14:16
Întâlnirea a avut loc în mediul online și a fost găzduită de Centrul
pentru vizitatori al Comisiei Europene, fiind special organizată pentru
reprezentanții celor 24 de centre Europe Direct care își vor desfășura
activitatea pe teritoriul României în următorii 5 ani (2021-2025).
În cadrul acestei întâlniri, au luat cuvântul următorii
reprezentanți ai Comisiei Europene: Adelaide
Pinto, membru al Centrului
pentru vizitatori, Direcția Generală Comunicare; Ioana Marchiș,
consilier comunicare, coordonatorul rețelei Europe Direct România,
Reprezentanța Comisiei Europene în România; Oana Chițescu, asistent
juridic, Oficiul de Administrare și Plată a Drepturilor Individuale; Mihail
Adamescu, analist economic, Direcția Generală Rețele de Comunicare,
Conținut și Tehnologie și Alexandra Tămășan, Unitatea A.2, Direcția
Generală Educație, Tineret, Sport și Cultură.
Participanții la vizita virtuală de informare au avut
ocazia de a afla o serie de informații importante referitoare la subiecte de
actualitate aflate pe agenda europeană: Pactul verde european, criza migrației,
inegalitatea economică și socială, terorismul și criza sanitară generată de
COVID-19.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați site-ul Europe Direct București
Loredana Licuța, coordonator Europe Direct București