O perspectivă europeană asupra dezvoltării sustenabile
În ediția de iarnă a revistei academice Romanian Journal of European Affairs a fost publicat un articol care analizează subiectul economiei circulare.
26.02.2024, 13:27
În ediția de iarnă a revistei academice Romanian Journal of European Affairs a fost publicat un articol care analizează subiectul economiei circulare. Contribuția, semnată de prof. univ. dr. Florin Bonciu, abordează contracararea efectelor schimbărilor climatice din două perspective diferite, complementare. Prima dintre acestea este perspectiva globală, iar cea de-a doua este cea a Uniunii Europene. Necesitatea de a răspunde modificărilor climei este strâns legată de desfășurarea activităților care pot să contribuie la dezvoltarea durabilă, așa cum este înțeleasă prin obiectivele identificate de Organizația Națiunilor Unite.
În cadrul articolului este sugerat un mix de politici între abordarea propusă de economia circulară, respectiv de ESG (mediu, social, guvernanță), pentru a eficientiza răspunsul dat schimbărilor climatice. Acest lucru este posibil. În ultimul sfert de secol, așa cum arată autorul, Uniunea Europeană a fost un actor important în identificarea și implementarea de instrumente relevante pentru dezvoltarea durabilă. Având în vedere acțiunea sa inovatoare în acest domeniu, Uniunea Europeană este bine poziționată pentru a eficientiza strategiile, instrumentele și mecanismele necesare pentru a face din Europa primul continent neutru climatic până în 2050.
Textul complet al articolul este disponibil în limba engleză, la adresa: http://rjea.ier.gov.ro/.
Mihaela-Adriana Pădureanu,
Expert, Serviciul Afaceri Europene