Dialog interactiv „What’s new in the EU?”
Miercuri 6 noiembrie, Centrul Europe Direct București a organizat un nou eveniment de tip dialog interactiv „What’s new in the EU?”.
18.11.2024, 10:11
Între subiectele abordate au fost: amenințările la adresa mediului, transformarea digitală și problemele economice și sociale cu care se confruntă statele europene.
Dialogul a fost ajutat de intervențiile unor specialiști: Ana-Maria Marinescu-Pălăduș, vicepreședinte Asociația REPER21; Alexandru Georgescu, expert – cercetător științific, Departamentul pentru Securitate Cibernetică și Infrastructuri Critice, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București; Livia Mirescu, consilier comunicare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Mihai Sebe, șef Serviciul Afaceri Europene, Institutul European din România. Moderarea evenimentului a fost asigurată de domnul Robert Lupițu, redactor șef, Caleaeuropeană.ro.
Alături de invitații speciali, la acest dialog au participat elevi, ambasadori juniori ai Liceului Teoretic Internațional de Informatică din București, școală EPAS – Program „Școli-ambasador ale Parlamentului European” implementat de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, respectiv studenți, funcționari publici și reprezentanți ai societății civile care au dorit să fie corect informați cu privire la: schimbări climatice, evoluția sectorului digital sau provocările socio-economice.
Întrebările adresate de publicul prezent în sală au evidențiat teme de interes, între care: consolidarea rezilienței comunităților față de schimbările climatice, utilizarea IA în activitatea cotidiană sau atragerea fondurilor europene.
Mai mule detalii sunt disponibile aici.
Mihaela-Adriana Pădureanu,
Expert, Compartimentul Studii – Institutul European din România