Salariul minim trebuie să asigure un trai decent în orice țară din Uniunea Europene, iar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de reguli comune de stabilire acestei remunerații.
Sănătatea mintală este unul dintre pilonii unei vieţi normale, însă în ultima perioadă s-a aflat sub asalt.
Majoritatea cetățenilor din statele UE aflate în afara zonei euro își doresc adoptarea monedei unice europene.
Pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina vecină, UE acționează pentru a-și consolida capacitățile de apărare.
Cel de-al şaselea pachet de sancţiuni aplicate Rusiei de către Uniunea Europeană, ca răspuns la atacul brutal și neprovocat asupra Ucrainei, prevede o interdicție totală a importurilor de țiței și de produse petroliere transportate pe mare din Rusia.
În Parlamentul European au avut loc dezbateri referitoare la necesitatea dezvoltării infrastructuriii energetice transeuropene.
Pandemia de COVID-19 dat peste cap activitatea în domenii cheie, iar lucrurile revin cu greu la normal. Operatorii economici care administrează aeroporturile au fost grav afectați de criza pandemică, dar vor fi ajutați de Comisia Europeană să depășească p
Parlamentul European și Consiliul UE au bătut palma pentru o nouă directivă care ar urma să mărească salariul minim în cel puțin 18 state membre.
Punerea în aplicare a măsurilor restrictive stabilite de UE în urma atacului Rusiei asupra Ucrainei a evidențiat complexitatea identificării activelor deținute de oligarhi, ascunse în diferite jurisdicții prin structuri juridice și financiare complexe.
Comisia Europeană a adoptat recent un plan de urgență pentru transporturi, care să întărească rezistenţa acestui domeniu strategic în perioadele de criză.
Într-o rezoluție adoptată recent, Parlamentul European salută cererea Moldovei de aderare la UE, afirmând că țara se află pe calea cea bună în ceea ce privește adoptarea reformelor esențiale.
Noi norme mai stricte de protecție a consumatorilor, adaptate erei digitale au intrat recent în vigoare.
Comisia Europeană a anunțat previziunile sale economice privitoare la redresare și reziliență. Ele sunt optimiste, dar cu toate acestea implementarea măsurilor gândite pot readuce reafcerea și stabilitatea.
Pachetul de primăvară din cadrul semestrului 2022 european pregătit de Comisia Europeană oferă statelor membre sprijin și orientări, la doi ani de la primul impact al pandemiei de COVID-19 și în contextul invaziei ruse în Ucraina.
Sub genericul Green Deal, am încercat să aflăm, între altele, ce vom mânca peste 20 de ani.