Deşi mai multe convenţii şi protocoale interzic munca forţată la nivel internaţional, problema este departe de a fi rezolvată.
Guvernul României trebuie să înainteze Comisiei Europene până la 30 aprilie un plan cu modul în care vrea să absoarbă, până în 2026, cele aproape 1,4 miliarde de euro din REPowerEU.
În Parlamentul European a avut loc o dezbatere referitoare la zonele rurale din Uniunea Europeană. Cu această ocazie a fost prezentată comunicarea Comisiei Europene privind viziunea pe termen lung pentru zonele rurale.
Comisia Europeană are veşti bune în privinţa evoluţiei economiei româneşti în acest an. Potrivit celor mai noi estimări ale executivului comunitar, creşterea Produsului Intern Brut ar urma să fie mai mare decât arătau previziunile din toamnă.
Comisia a prezentat un plan industrial în cadrul Pactului verde (Green Deal) pentru a spori competitivitatea industriei Europei cu zero emisii nete și pentru a sprijini tranziția rapidă către neutralitatea climatică.
Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit previziunile economice pentru acest an. Se preconizează că atît economia Uniunii Europene cât şi cea a zonei euro vor evita, la limită, recesiunea tehnică anticipată pentru începutul anului.
În pofida unui an 2022 marcat de inflație și creșteri ale prețurilor la energie, economia UE va crește în următorii ani, potrivit previziunilor economice de iarnă ale Comisiei Europene.
Fermierii români și alți colegi de-ai lor din câteva state membre sunt victime ale dublului standard, aplicat de la Bruxelles. Existența diferențelor între subvenții a fost recunoscută de Comisarul pentru Agricultură.
Liderii Uniunii Europene au decis să combată mai ferm migraţia ilegală, prin întărirea infrastructurii la graniţele externe ale Uniunii Europene.
PE cere ca cei responsabili de încălcări ale drepturilor omului să fie supuși sancțiunilor UE, iar Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice să se afle pe lista UE a organizațiilor teroriste.
Recentele cutremure devastatoare din Turcia şi Siria au readus în atenţie pericolul major al dezastrelor naturale în Europa şi nevoia de a fi mereu pregătiţi în domeniul protecţiei civile.
Statele membre s-au angajat să sporească măsurile pentru reducerea numărului de migranți care ajung ilegal în Uniunea Europeană.
Orașul grec Elefsina, una dintre cele trei capitale culturale europene pe anul 2023, și-a inaugurat calendarul de produse culturale.
Regulile privind publicitatea politică au suferit o serie de modificări, plenul Parlamentului European susţinând că obiectivul este acela de a face alegerile și referendumurile mai transparente și mai rezistente la interferențe.
Uniunea Europeană trebuie să își asigure mijloacele necesare pentru atingerea obiectivelor și pentru realizarea politicilor sale.