Ucraina, vizele Schengen şi patrimoniul cultural – pe agenda europeană.
În era vitezei, este esenţial ca schimbul de informaţii să aibă loc cu rapiditate şi nemijlocit, însă nu foarte mulţi europeni ştiu cât de riscantă poate fi completarea formularelor online.
Criza din Ucraina, minereurile din zonele de conflict şi parteneriatul pentru mobilitate cu Tunisia - pe agenda euopeană săptămâna aceasta.
Europarlamentarii încearcă să reducă numărul fumătorilor din statele membre printr-un nou regim aplicat comercializării ţigărilor. În plenul de la Strasbourg a fost votată obligativitatea introducerii sistemului de alertă eCall în toate autovehiculele, î
Criza din Ucraina, piaţa telecomunicaţiilor şi problemele de mediu – pe agenda europeană săptămâna aceasta
Copiii şi tinerii europeni de astăzi utilizează Internetul deseori fără restricţii sau supraveghere din partea adulţilor, iar instituţiile europene dezbat impactul negativ pe care l-ar putea avea asupra lor accesul online.
Combaterea corupţiei, detenţia şi libera circulaţie - pe agenda europeană de săptămâna aceasta.
Potrivit Comisiei Europene, în 2011, aproximativ 20 de milioane dintre persoanele care trăiesc în Uniune sunt cetăţeni ai unor state care nu fac parte din comunitatea europeană.
Problemele din sectorul agricol, mediu şi clima pe agenda europeană săptămâna aceasta
Energia regenerabilă ar putea crea mai multe locuri de muncă în Europa, în perioada 2014-2020.
Preşedinţia semestrială, mobilitatea în UE şi noile reguli europene în 2014 – printre subiectele ce au ocupat agenda europeană săptămâna aceasta.
La început de an, instituţiile europene pun la punct strategii - numite adeseori revoluţionare - pentru scoaterea definitivă a Europei de sub impactul crizei economico-financiare.
În această ediţie, ultima din acest an, ne oprim la două subiecte care au legătură cu încheierea anului 2013.
La Consiliul European de iarnă, de la Bruxelles, principalele teme dezbătute le-au reprezentat politica de securitate şi apărare comună şi realizarea uniunii bancare.
Cei 28 de miniştri europeni ai muncii au ajuns luni, la un acord privind înăsprirea controalelor privind muncitorii detaşaţi.