Institutul European din România vă invită la al doilea atelier ELRC (European Language Resource Coordination), joi 1 noiembrie 2018, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Cei mai mulți europeni își doresc ca țara lor să rămână membră a Uniunii Europene, în timp ce scepticismul crește în România.
Situația din Libia reprezintă una dintre preocupările majore ale Uniunii Europene și a fost analizată în cadrul celei mai recente reuniuni a miniștrilor de externe.
La începutul acestei luni Parlamentul European a adoptat Rezoluţia referitoare la abordarea nevoilor specifice zonelor rurale, montane...
Comisia Europeană a marcat, la începutul acestei săptămâni, un an de la lansarea Alianţei Europene pentru Baterii, EBA, perioadă în care au fost înregistrate progrese majore.
Siret, județul Suceava, este reper geografic al interviului următoarelor minute întrucât orașul de la frontiera cu Ucraina iese în evidență și prin accesarea fondurilor europene.
Uniunea Europeană își diversifică programele spațiale. Pe 20 octombrie 2018, doi roboți spațiali vor fi lansați către planeta Mercur de pe naveta spațială europeană Ariane 5, care va pleca din Guyana Franceză.
Alianţa Uniunii Europene în domeniul bateriilor a făcut progrese uriaşe în primul an de la înfiinţare.
La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției uneia dintre cele mai importante instituții - Consiliul Uniunii Europene.
O strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară este un pas înainte în tranziția Uniunii Europene de la o...
Comisia Europeană a adoptat anul acesta prima strategie privind materialele plastice, în cadrul procesului de trecere la economia circulară.
Reprezentanţi ai instituţiilor Uniunii Europene, ai guvernelor naţionale, dar şi ai mediului academic şi ai societăţii civile s-au reunit zilele trecute la Bruxelles, la a patra ediţie a conferinţei la nivel înalt pe tema bugetului european.
Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord cu privire la extinderea listei substanțelor chimice cancerigene recunoscute la locul de muncă. Între acestea figurează şi gazele de evacuare ale motoarelor diesel.
Rezultatele numeroaselor verificări și studii efectuate în mai multe state membre, în special din Europa Centrală și de Est, au...
Un grup de tineri voluntari s-a întâlnit zilele trecute în centru Reşiţei, îmbrăcați în negru, fiecare cu muzică în căști și au dat o petrecere ziua în amiaza mare, cu muzica bubuind în liniște.