Brexit-ul și prioritățile președinției României la Consiliul Uniunii Europene au fost temele de dezbatere ale sesiunii plenare de la Bruxelles a Comitetului Economic și Social European...
Uniunea Europeană își dorește alegeri anticipate în Venezuela și mai multe state membre au anunțat deja că, în cazul în care acestea nu vor fi convocate, îl vor recunoaște pe liderul opoziției, Juan Guaido, drept președinte interimar al țării.
Peste 200 de adulţi tulceni vor primi a doua şansă la educaţie, prin proiectul ACCed, finanţat din fonduri europene.
România se situează cu 14 procente sub media europeană la numărul utilizatorilor de internet.
Austria ar putea fi sancționată de Comisia Europeană pentru controversata lege a alocațiilor acordate copiilor muncitorilor străini.
Comisia Europeană doreşte vot cu majoritate calificată pe deciziile de politică fiscală.
Migrația cetățenilor și dreptul de ședere pentru investitori în țările din Uniunea Europeană se acordă după legislația fiecărui stat...
Normele în vigoare datează din 2009 şi se referă doar la achiziţiile directe, nu şi la alte modalităţi de cumpărare. Iar contractele publice vizează numai transportul de pasageri.
Comisia Europeană a stabilit caracterul adecvat al nivelului de protecție în cazul Japoniei, creând astfel cel mai mare spațiu de circulație a datelor în condiții de siguranță din lume.
Pentru viitoarea PAC se pune din ce în ce mai mult accentul pe diminuarea efectelor schimbărilor climatice și, în acest fel, stabilirea unor...
Inovaţie, digitalizare, siguranţă cibernetică, protecţia datelor personale sunt unele dintre dezideratele decidenţilor europeni, pentru dezvoltarea sectorului digital.
Majoritatea românilor nu crede că antisemitismul este o problemă în țara noastră, dar consideră că Holocaustul nu este predat suficient în școli.
Anul 2017 a adus cel mai mare număr de persoane în programele de învățământ superior oferite prin Erasmus+.
Comisia Europeană a câştigat un vot important în Parlament, pentru stabilirea poziției sale privind programul InvestEU - program propus pentru stimularea investițiilor private și publice în Europa în următorul buget pe termen lung al Uniunii Europene.
În urmă cu 20 de ani, 11 state membre ale UE lansau o monedă comună, euro, și instituiau o politică monetară comună sub supravegherea Băncii Centrale Europene.