Fondul european de asistență și solidaritate al Uniunii Europene a fost creat în urma inundațiilor grave din Europa Centrală din vara anului 2002.
Alegerile pentru Parlamentul European au debutat cu scrutinele din Olanda și Marea Britanie, în timp ce românii sunt așteptați, duminică, la urne.
Alegerile care vor avea loc în statele membre UE pe 26 mai vor duce la o configurație a Parlamentului European care ar putea conta mult și pentru desemnarea următorului președinte al Comisiei Europene.
Liderii UE au discutat la Summitul de la Sibiu despre provocările și prioritățile UE în perspectiva următorilor ani. Agenda a fost convenită...
La nivel european sunt necesare eforturi comune pentru combaterea poluării mărilor şi oceanelor cu plastice şi microplastice sau non-plastice provenite din râuri.
În data de 9 mai 2019, pe o vreme însorită, numai bună pentru un eveniment în aer liber, Centrul Europe Direct București și Spațiul Public European (al Reprezentanței Comisiei Europene și Biroului de Legătură al Parlamentului European) i-au urat Europei..
Comisia Europeană a decis să aloce o sumă-record de 164 de milioane de euro pentru proiecte de educație în situații de urgență în 2019.
Liderii UE au convenit să extindă negocierile din Marea Britanie până la 31 octombrie 2019. Manfred Weber, președintele Grupului PPE din...
Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au lansat un program comun pentru finanţarea de împrumuturi pentru tineri agricultori, în valoare de 1 miliard de euro.
Toată lumea ştie că fondurile europene nu sunt foarte greu accesibile, dacă întruneşti trei condiţii: pricepere, bunăvoinţă şi foarte multă răbdare.
Schimbările climatice și protecția mediului înconjurător au fost dezbătute în cadrul reuniunii miniștrilor mediului in statele UE, la București.
Preşedintele Franței, Emmanuel Macron a spus că mai mult de 400 de milioane de cetăţeni europeni vor avea de ales dacă vrem să construim...
Mai sunt câteva zile până la alegerile pentru un nou Parlament European, iar şeful executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, este preocupat de influenţa pe care ar putea-o exercita după scrutin forţele politice ''extreme''.
Europa pierde între 5,8 şi 9,6 miliarde de euro în fiecare an în achiziţiile publice, din cauza lipsei protecţiei avertizorilor de integritate.
Unul dintre proiectele cofinanțate de UNIUNEA EUROPEANĂ din Fondul Social European prin Programul Capital Uman 2014-2020 este Oltenia Profesională - o abordare holistică pentru competitivitate.