Platformele online au adus plus-valoare, dar în același timp există și multe vulnerabilități.
18. 800 de oameni și-au pierdut viața anul trecut în accidente rutiere produse pe drumurile din Uniunea Europeană.
Finanțare consistentă prin Programul Operațional Regional pentru municipul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Investiția este de peste 23 milioane de lei și țintește mai multe obiective.
Provocările din ultima perioadă au determinat Comisia Europeană să lanseze un plan de urgență pentru ca europenii să nu sufere din cauza lipsei de alimente.
Comisia Europeană a prelungit până la 30 iunie 2022 Cadrul temporar privind ajutoarele de stat pentru a sprijini redresarea economică în contextul pandemiei de coronavirus.
Administraţia locală din Reșița și-a propus ca până în 2024, capitala Banatului montan să aibă cea mai modernă rețea școlară din țară. Majoritatea lucrărilor se fac cu bani europeni.
Politica Agricolă Comună a primit undă verde din partea Parlamentului European și va fi pusă în aplicare din 2023.
Eurodeputaţii aprobă noi norme de raportare privind o mai mare transparenta fiscala a multinaţionalelor în UE. Companiile și filialele acestora cu venituri anuale de peste 750 de milioane euro, care își desfășoară activitatea în mai multe țări ale UE.
În cadrul Pactului Verde European, Comisia Europeană a adoptat noi propuneri pentru oprirea distrugerii pădurilor, modernizarea sistemului de gestionare a deşeurilor şi însănătoşirea solurilor pentru oameni, natură şi obiectivele climatice.
Migrația este unul dintre subiectele fierbinți ale prezentului și este văzută adesea ca o situație greu de gestionat, care vine la pachet cu multe probleme de ordin economic, social dar și uman.
Șefa executivului comunitar Ursula von der Leyen a primit o prestigioasă recunoaștere a activității sale în menținerea relațiilor euroatlantice. Este vorba de premiul acordat de organizația americană Atlantic Coucil.
Relația dintre UE și regiunea indo-Pacific este una extrem de importantă pentru Bruxelles, potrivit președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, care a punctat într-un discurs recent domeniile în care cooperarea s-ar putea intensifica în viitor.
Resursele lingvistice joacă un rol cheie în cercetarea științelor umaniste și în dezvoltarea aplicațiilor bazate pe tehnologii moderne, inclusiv cele ce țin de inteligența artificială.
Serviciile publice de ocupare a forței de muncă să aibă o colaborare mult mai strânsă cu sectorul privat, să poată oferi oportunități mult...
Tinerii din Uniunea Europeană au la dispoziție fonduri de aproape 140 de milioane de euro pentru acțiunile de voluntariat din 2022.