Într-o lume supusă tot mai multor provocări, Uniunea Europeană și India au decis să îşi aprofundeze cooperarea bilaterală şi să contribuie mai susţinut la menţinerea ordinii globale, combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia digitală.
Cetețenii europeni susțin, într-o largă majoritate, răspunsul UE la invazia Rusiei în Ucriana, potrivit unui sondaj Eurobarometru.
Uniunea Europeană dispune de un sistem de alertă prin care statele membre sunt notificate atunci când pe piaţă ajung produse non-alimentare periculoase.
Parlamentul European face eforturi pentru adoptarea unui încărcător comun pentru electronice mici de mai bine de 10 ani.
Comisia Europeană a desemnat comunităţile care vor participa la competiţia 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030.
Punerea în aplicare a politicii de coeziune a Uniunii Europene, cât mai curând posibil, depinde de colaborarea dintre Comisia Europeană şi guvernele statelor membre.
Uniunea Europeană este solidară cu Bulgaria și Polonia în urma deciziei Rusiei de a opri livrările de gaze către cele două țări-membre. Ele vor fi aprovizionate de vecinii lor membri ai blocului comunitar.
Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galați a primit distincţia Marca patrimoniului european.
Prețurile pentru energie au crescut semnificativ în Uniunea Europeană încă din a doua jumătate a anului trecut, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, potrivit Eurostat.
Uniunea Europeană mizează în continuare pe vaccinare în combaterea infectărilor cu coronavirus. Este una din prevederile strategiei privind ieşirea din faza acută a pandemiei, prezentată zilele trecute de executivul comunitar.
Comisia Europeană a adoptat un plan de acţiune pentru economia circulară cu măsuri pentru întregul ciclu de viaţă al produselor...
Parlamentul European discută pentru găsirea celor mai bune căi de protecţie pentru protejarea copiilor refugiaţi ucraineni.
Uniunea Europeană are alte opţiuni pentru a compensa întreruperea livrărilor de gaze de către Rusia.
Pilonul european al drepturilor sociale fusese planificat pentru implementare într-o perioadă de creștere economică și stabilitate.
Într-un articol publicat în numărul din decembrie 2021 al revistei academice Romanian Journal of European Affaris, George Anglițoiu subliniază că există o legătură puternică între politicile referitoare la competiție de la nivelul Uniunii Europene ...