Strategia UE pentru Regiunea Dunării şi preşedinţia Consiliului UE
România a finalizat calendarul evenimentelor organizate în ţară şi în străinătate în timpul preşedinţiei noastre la Consiliul Uniunii Europene, de la întâi ianuarie 2019.
Sebastian Dragomir, 31.07.2018, 12:31
România
a finalizat calendarul evenimentelor organizate în ţară şi în străinătate în
timpul preşedinţiei noastre la Consiliul Uniunii Europene, de la întâi ianuarie
2019. Preluăm şi conducerea SUERD, unul dintre proiectele de succes promovate
de ţara noastră la nivelul Uniunii Europene.
Se
vor organiza 1.400 de reuniuni oficiale la Bruxelles şi Strasbourg şi alte 300
în România. În plus, România îşi va asuma preşedinţia Strategiei Uniunii
Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) în perioada noiembrie 2018 – octombrie
2019 şi îşi propune să relanseze această macro-strategie, astfel încât
beneficiile participării ţării noastre la această formă de colaborare regională
să devină mai vizibile pentru cetăţeni, spune ministrul delegat pentru afaceri
europene, Victor Negrescu: Dunărea creează o legătură veritabilă între
state şi comunităţi şi reprezintă o importantă sursă de energie şi alimentare
cu apă, o cale navigabilă ce leagă estul şi centrul Europei şi, nu în ultimul
rând, un patrimoniu natural de importanţă globală. O recunoaştere a rolului
esenţial pe care fluviul îl constituie pentru statele riverane o reprezintă
Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, o iniţiativă lansată de
România şi Austria în iunie 2008 pentru a crea o platformă de cooperare
consolidată, care să contribuie la realizarea coeziunii economice, sociale şi
teritoriale a statelor din regiune. Prin asumarea preşedinţiei Strategiei
Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, în perioada noiembrie 2018 -
octombrie 2019, România îşi propune relansarea acestei macro-strategii, astfel
încât beneficiile participării ţării noastre la această formă de colaborare
regională să devină mai vizibile pentru cetăţeni.
SUERD
este cea mai extinsă macro-strategie ca număr de state-participante,
reprezentând un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat
dezvoltării economice, sociale şi teritoriale a macro-regiunii dunărene.
Strategia
Europeană pentru Regiunea Dunării este a doua strategie macro-regională a
Uniunii Europene (din cele patru existente în prezent), preluând modelul de
cooperare dezvoltat prin Strategia Uniunii Europene pentru Marea Baltică
(adoptată 2009) cu adaptare la specificul regiunii dunărene.