Reformarea politicii europene de migraţie şi azil
Parlamentul European a luat în dezbatere reforma politicii Uniunii Europene în materie de azil și migrație, având în vedere criza umanitară continuă din Marea Mediterană și Africa.
Felicia Ristea, 17.01.2019, 09:45
Îmbunătățirea
gestionării fluxurilor migratorii în Europa şi subiectul împărţirii
responsabilității între statele membre s-au regăsit printre temele abordate.
Dezbaterea s-a încheiat fără o rezoluție dar declarațiile făcute cu această
ocazie subliniază nevoia unei acțiuni comune, coordonate, a statelor membre.
Cu toate
că nu mai suntem într-o criză a migrației sau refugiaților, Uniunea Europeană
va fi destinația preferată a unor migranți și refugiați ce vor continua să
vină, chiar dacă numărul acestora este mult mai mic în prezent. Acesta este
motivul pentru care este nevoie de mecanisme previzibile și durabile a declarat
comisarul european Dimitris Avramopoulos, responsabil pentru migrație, afaceri
interne și cetățenie:
Aceasta este ultima șansă a Europei. Nu trebuie să ne
retragem din fața niciunui efort. Comisia și cu mine suntem pe deplin angajați
să continuăm pentru a atinge acest obiectiv important: reforma sistemului european
de azil. Nu trebuie să uităm niciodată că, în domeniul migrației, toate acțiunile
noastre sunt interconectate și că toate piesele trebuie să se potrivească
împreună.
Finalizarea reformei UE în materie de azil este
indispensabilă pentru limitarea migrației ilegale, pentru prevenirea mișcărilor
secundare, pentru reducerea abuzurilor și pentru asigurarea prelucrării rapide și
echitabile a cererilor de azil în Europa.
Nu în ultimul rând, trebuie să ne continuăm acțiunile de
consolidare și de gestionare mai bună a frontierelor noastre externe comune.
Propunerea noastră pentru un corp permanent de 10.000 de polițiști europeni de
frontieră se află pe masa dialogului, este ceea ce ji s-a solicitat și ceea ce
am făcut.
Trebuie să fim pregătiți pentru viitor. Un viitor
imprevizibil. Acest lucru este în interesul tuturor. Pur și simplu nu mai putem
permite acest tip de soluții ad-hoc neorganizate. Acum este timpul să punem
cuvintele în acțiune.
Comisia a cerut
Parlamentului European să adopte, înaintea alegerilor parlamentare europene,
cinci propuneri legislative (din șapte) privind reforma sistemului de azil,
acord care este aproape de finalizare.