Program de mobilitate urbană la Cluj
Asociaţia Metropolitană de Transport Public Cluj-Napoca a elaborat un Program de Mobilitate Urbană și a creat mai multe proiecte, iar unele dintre ele au beneficiat de fonduri europene și sunt în curs de derulare.
Dan Horea, 07.11.2019, 09:06
Cluj-Napoca
este un oraş care a cunoscut, şi cunoaşte încă, o dezvoltare explozivă. Urbea
are o suprafaţă de 18.000 ha şi cca 400.000 de locuitori permanenţi, la care se
adaugă comunele preurbane din Zona Metropolitană, Apahida, Baciu, Chinteni,
Ciurila, Cojocna, Feleacu, Floreşti, Gilău şi Jucu.
Cu peste
250.000 de autovehicule aflate pe teritoriul său, Clujul are nevoie de
alternativa unui transport în comun eficient. Primul pas a fost constituirea
Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Cluj-Napoca. A urmat elaborarea
unui Program de Mobilitate Urbană, cu sprijinul şi avizul instituţiilor
europene, iar apoi primele proiecte de finanţare.
Conform
orientărilor europene, accentul este pus pe mijloacele de transport nepoluante,
atât pe teritoriul municipiului cât şi al zonelor preurbane deservite de
Compania de Transport Public, aflată în subordinea Primăriei.
Managerul
Companiei, ing. Liviu Neag, despre sumele atrase şi proiectele aplicate:
E
vorba despre aproximativ 100 milioane Euro pentru dotarea cu autobuze, inclusiv
electrice, troleibuze şi tramvaie. S-a dezvoltat şi un sistem de ticketing, în
valoare de 7 milioane Euro. Peste 85% din aceste sume provin de la UE. Acest
amplu program de dezvoltare va continua şi în perioada 2020-2024, prin modernizarea
bazelor de mentenanţa şi extinderea transportului, urban şi metropolitan. Sunt
în curs de derulare proiectul de achiziţie a 50 de troleibuze articulate, din
care 20 au şi sosit, şi cel pentru 24 de garnituri de tramvai. Pentru anul 2020
sperăm să ne fie aprobat proiectul de modernizare a depoului de tramvaie.
Proiectele
au fost întocmite, în ultimii 3 ani, de specialiştii Universităţii Tehnice din
Cluj-Napoca pentru Cadrul Financiar Multianual 2014-2020 al UE şi ele vor
continua, deoarece nevoile de transport public performant ale Clujului sunt
încă mari, declară viceprimarul Dan Tarcea.
Merită
pomenit faptul că la modernizarea reţelei de transport public din Cluj-Napoca a
contribuit şi guvernul Elveţiei, cu 11 milioane de franci elveţieni, fonduri nerambursabile,
dintre care o parte au fost deja cheltuiţi.