Priorităţi ale Agenţie de Dezvoltare Nord Est
Începând cu exercițiul financiar 2021 - 2027, agențiile de dezvoltare regională devin autorități de management.
Horia Daraban, 09.10.2020, 08:35
Anul 2020, la capitolul
fonduri europene, înseamnă inclusiv pregătiri pentru viitoarea perioadă financiară. În
acest sens, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est a elaborat și transmis
Comisiei Europene propunerea de Program Operațional Regional Nord Est
pentru perioada 2021 -2027. Este vorba despre identificarea unor
priorități specifice și care ar urma să fie susținute cu fonduri consistente.
Precizările ne sunt oferite de domnul Vasile Asandei, director general al
Agenției cu sediul la Piatra Neamț. Vorbim despre șapte priorități pentru zona
de nord est cu cele șase județe.
Prioritatea numărul unu se
numește O regiune mai competitivă, mai inovativă. Are o sumă de 353 de
milioane de euro propusă a se aloca.
A doua prioritate se numește O
regiune mai digitalizată cu o sumă
propusă de 176 de milioane de euro. Aceste două axe prioritare fac parte
din Obiectivul 1 de politici la nivel european, cel care se referă la
competitivitate, inovare, specializare inteligentă și digitalizare, având cea
mai mare sumă alocată în procente din
întregul pachet financiar.
Următoarea prioritate se numește
O regiune durabilă, mai prietenoasă cu mediul, care are și ea o sumă foarte
importantă: 670 de milioane de e euro.
A patra prioritate este O regiune mai accesibilă, 183 de
milioane de euro, în propunerea noastră.
Această prioritate se referă la
drumuri județene și alte căi de acces.
A cincea prioritate, O regiune
educată, cu 183 de milioane de euro în
propunerea noastră, care va finanța tot de ce înseamnă domeniul preșcolar,
școlar și universitar.
A șasea prioritate de investiții este O regiune mai atractivă
cu o sumă propusă de 121 de milioane de euro , care va finanța în principal
turismul, dezvoltarea patrimoniului și sprijinirea comunităților locale cu
potențial în această direcție.
Cea de-a șaptea axă prioritară
este cea referitoare la asistența
tehnică, la susținerea întregului mecanism de implementare a Programului
Operațional Nord Est.
Când, finalizat acest proces de negociere?
Începând cu acest exercițiu,
Agenția pentru Dezvoltare Regională va fi autoritate de management, deci vom
negocia programul direct cu Comisia Europeană.
Noi am trimis acest draft de
program. Comisia Europeană îl analizează și ne face observații. Trebuie să ne
încadrăm în prevederile regulamentelor europene. Pe de altă parte, trebuie să
fim cât e poate de convingători, explicând și exprimând nevoile și intențiile
noastre. Deci procesul de negociere va
dura, estimăm noi, până în a doua parte
a anului 2021, finalizându-se cu
aprobarea programului.