Platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare medicală în regiunea Nord-Est
Mai multe specialități medicale au fost incluse într-un proiect unic în România. Este vorba despre o inițiativă pusă la punct la Iași, prin intermediul fondurilor europene și care vizează realizarea unei platforme de cercetare.
Horia Daraban, 19.10.2021, 08:54
Finanțare europeană
pentru unul din proiectele Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa de la
Iași. Contractul a fost semnat în aceată toamnă si vizează realizarea unui
centru cu titlul CENEMED – Platformă multidisciplinară de cercetare-dezvoltare
medicală în regiunea N-E.
De altfel, banii provin din Programul Operațional
Competitivitate, Axa Prioritară: Cercetare, Dezvoltare tehnologică și Inovare.
Proiectul este la
început, ce presupune realizarea lui, repere la rubrica Euranet Plus sunt aduse
de domnul prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul instituției ieșene de
învățământ superior:
Finanțarea însemană
constituirea unei platforme de cercetare, care merge pe mai multe direcții și
este adresată numai echipamentelor care, pentru Universitate, va reprezenta un
pas înainte în domeniul cercetării. Este vorba de diverse spcilități:
gastro-enterologie, toxicologie, farmacologie, medicină de urgență, nefrologie,
anatomie patologică, chirurgie și o platformă importantă de imunologie. Toate gravitează
în jurul unui robot chirugical, care va fi primul de acest gen din regiunea de
Nord Est a țării. La ora actuală, echipamente de tip roboți chirurgicali se
găsesc în Cluj, Timișoara, Brașov, București, dar în regiunea Nord Est nu a
fost niciunul. Este un proiect îndrăzneț și sperăm căm că va fi unul de succes.
Pentru Universitate este un pas înainte pentru că vom reuși să achiziționăm
niște echipamente care, în alte condiții, poate nu le-am fi putut obține. Proiectul
în totalitate are o valoare de aproape 14 milioane de euro, fonduri europene
nerambursabile.
De unde rezultă
unicitatea lui?
Unicitate, în
sensul că are mai multe specilități, care toate sunt aduse sub aceeași umbrelă.
Platforma de imunologie, care este una foarte utilă, mai ales în condițiile
actuale și care este utilă și în situațiile de transplant de ficat, de rinichi
și ce mai facem noi la Iași. Toate lucrurile acestea se leagă, de fapt vorbim
despre o formă de medicină translațională, în care toate aceste specialități
reușesc să folosească echipamente care să furnizeze informații una față de
cealaltă.
Cine va avea acces
la această platformă?
E vorba numai de specialiști în domeniul
respectiv. Platforma se va adresa actului medical destinat pacienților noștri.
În ceea ce privește
finalizarea investiției?
Noi seprăm să avem
toate echipamentele în poziție undeva la începutul anului viitor, primăvara
anului 2022, având ca termen de implementare 31 decembrie 2023.