Lucrările de reabilitare și construirea a trei unități de învățământ ce aparțin de orașul Ciacova din județul Timiș sunt în curs de finalizare. Proiectele sunt realizate cu ajutorul finanţărilor europene.
Clădirea unui detaşament de pompieri din municipiul Ploieşti va fi reabilitată termic printr-un proiect cu finanţare europeană.
Oraşele care au norocul de a fi traversate de râuri sau fluvii fac tot posibilul să profite de ele prin amenajări cu utilitate edilitară, turistică şi economică.
În Regiunea Centru a fost lansat un program de prevenție a cancerului de col uterin, finanţat din fonduri europene. Cea mai mare parte a finanţării este asigurată de UE, prin Fondul Social European, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
4,2 milioane de euro este valoarea unui contract de finanțare prin care, la Iași, Spitalul Clinic de Recuperare vrea să deconteze parte din echipamentele achiziționate pentru a trata pacienții COVID19 și să cumpere aparatură nouă cu aceeași menire.
Brandul Urban Dunărea are ca scop conectarea comunităților aflate de-a lungul fluviului Dunărea și consolidarea legăturilor deja existente.
La Constanța, cercetarea trece de pragul laboratorului și vine în ajutorul oamenilor dar și al mediului.
Specialiștii români, implicați în programele Orizont Europa și Europa Digitală, contribuie la consolidarea rețelei lingvistice europene, precum și a relației cu comunitatea europeană de Inteligență Artificială.
Violenţa de gen este manifestarea cea mai brutală a inegalităţii existente la nivelul societăţii noastre.
O nouă grădiniţă şi 50 de locuinţe sociale vor fi construite, din fonduri europene, într-un cartier cu populație defavorizată, de la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Primăria orașului Deta din județul Timiș a reușit să atragă fonduri europene în valoare de aproape 46 milioane de milioane de lei pentru a realiza mai multe proiecte sociale și culturale.
În şcolile din România se desfăşoară campanii de educație rutieră pentru prevenirea accidentelor. Acestea sunt realizate printr-un proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Uniunea Europeană finanţează cu prioritate acele programe de investiţii care urmează linia Green Deal. Edilii municipiului Bistriţa au înţeles acest lucru şi s-au conformat.
Mai multe specialități medicale au fost incluse într-un proiect unic în România. Este vorba despre o inițiativă pusă la punct la Iași, prin intermediul fondurilor europene și care vizează realizarea unei platforme de cercetare.
Din această lună, la Primăria Brașov există un funcționar public electronic prin care se poate realiza plata taxelor, impozitelor şi amenzilor