Luna aceasta, începe faza a doua a proiectului de stopare a eroziunii costiere, finanţat cu 840 de milioane de euro, în mare parte fonduri europene.
Proiectul Personal specializat pentru un sistem de sănătate modern, finanţat prin Programului Operațional Capital Uman 2014 - 2020, are în vedere perfecţionarea a circa 650 de medici din Bucureşti şi din 14 judeţe ale României.
Un drum roman din Bulgaria și un ansamblu arhitectural monahal de patrimoniu din Oltenia vor fi restaurate în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare de 1 500 000 de euro.
Universitatea de Vest din Timișoara a lansat proiectul Modernizarea infrastructurii de calcul și stocare a Centrului de Cercetare în Informatică al Universității de Vest din Timișoara
Proiectul este derulat de Uniunea Italiană Sportul pentru Toți în parteneriat cu Asociația Ecologie- Sport- Turism din București și o asociatie din Plovdiv- Bulgaria.
Unde sunt proiecte de sute de milioane, cele de 5 milioane par mici. Municipiul Turda se remarcă prin multe proiecte care beneficiază de finanţări din fonduri europene, care însumează în ultimii 4 ani peste 100 de milioane de euro.
Un proiect unic în Europa a fost realizat la Tg. Mureș, cu fonduri europene.
Este vorba de un demers al Universității de Medicină și Famacie Grigore T. Popa, care vine să îi ajute pe actualii studenți, viitori doctori.
Două biserici monument istoric din Episcopia Caransebeșului sunt restaurate cu ajutorul fondurilor europene.
Cu ajutorul fondurilor din Programul Opraţional Regional, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea va fi modernizat şi extins. Lucrările vor începe peste aproximativ o lună şi trebuie finalizate până în decembrie 2023.
Locuitorii de pe Clisura Dunări, de la Moldova Veche, Moldova Nouă, Măcești și Pojejena precum și cei din localitățile Vinci, Stara Palanca, Velico Gradiște și Pojejeno din Serbia au de suferit din cauza poluării provocată de exploatările de cupru
În condiţiile impuse de măsurile pentru combaterea pandemiei, învăţământul la distanţă necesită o atenţie deosebită din partea tuturor celor direct implicaţi.
Astăzi începe o nouă ediție, cea din 2020, a Teatrului Forum, o formă inedită de promovare a valorilor europene de către voluntarii centrelor Europe Direct. Tema acestui an Stă în puterea ta să schimbi ceva.
Poşta Veche, cum este cunoscută clădirea de pe str. Bucureşti 193, datează de la sfârşitul secolului 19. A fost mai întâi Poştă, apoi Tribunal iar după aceea Casă de Căsătorii.
Când autorităţile locale îşi dau mâna cu mediile privat şi academic în folosul cetăţeanului, rezultatele nu întârzie să apară. Cluj-Napoca poate câştiga un titlu onorant şi un milion de Euro.