Oportunităţi de angajare pentru tinerii din judeţele Iaşi şi Maramureş
Tinerii din judeţele Iaşi şi Maramureş, cu vârste între 16 și 29 de ani, care au renunțat la educație și care nu au un loc de muncă se află în atenţia Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă din cele două judeţe.
Horia Daraban, 23.09.2021, 08:08
Printr-o finanțare a Programului Operaţional
Capital Uman, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași este
implicată într-un proiect, împreună cu agenția din județul Maramureș și două
entități private.Inițiativa, susținută din fonduri europene, urmărește, cum
este și firesc, mai multe obiective, ele având legătură directă cu creare unor
oportunități de angajare pentru tineri.
La rubrica Euranet Plus, informații despre proiect avem de la doamna Cristina
Vasilache, director al Agenței pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași:
Începând cu două septembrie, implementăm un
proiect pe care l-am scris la nivelul instituției noastre și l-am gândit
plecând, de fapt, de la o problemă pe care am întâlnit-o pe piața forței de
muncă: tinerii cu vârsta între 16 și 29 de ani, tineri fără școală, care au
renunțat la eduație, care nu au job, care nu se regăsesc în nicio formă de
reconversie profesională. Încercăm să îi scoatem din stare de inactivitate și,
prin acest proiect, ne propunem să identificăm circa 1100 de tineri cu
rezidență în județele Iași și Maramureș pentru a putea beneficia de un pachet
de servicii de mediere de informare, de consultanță, de formare profesională,
de reconversie, adaptate pentru acești tineri, astfel încât, prin proiect , la
finele celor doi ani, cel puțin 50% din cei 1100 de tineri să dobândească
statutul de persoană ocupată, cu contract individual de muncă.
Tot prin acest
proiect, o componentă foarte importantă este aceea de la dezvolta spiritul
antreprenorial. 150 de tineri, care vor fi prinși în cursuri, aici sunt vizați
cei cu studii superioare, vor beneficia din partea partenerilor privați de
susțineri să întocmească planuri de afaceri astfel încât, după dobândirea
comepetențelor necesare, să fie înființate 36 de firme cu 36 de persoane
ocupate.
Care este valoare proiectului, doamna
director?
Valoarea proiectului este de circa 4 milioane
de euro, durata de implementare este 24 de luni, începând cu septembrie 2021
până în septembrie 2023.