Mureș şi alte 5 județe, zonă de investiţii prioritare din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă
Mureșul, împreună cu alte 5 județe din România, este considerat de Comisia Europeană ca fiind zonă de investiţii prioritare din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă.
Sorin Șchiopu, 09.03.2020, 08:00
Liderul
Delegaţiei PSD din Parlamentul European, Dan Nica, a declarat că judeţul Mureș,
împreună cu alte 5 județe din România,
este considerat de Comisia Europeană ca fiind zonă de investiţii
prioritare din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă, conform analizei preliminare
a Comisiei privind regiunile eligibile.
Merită
reținut că noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a
elaborat Pactul ecologic
european -
o foaie de parcurs menită să asigure durabilitatea economiei UE, prin
transformarea provocărilor legate de climă și de mediu în oportunități în toate
domeniile de politică.
S-a imaginat un mecanism european de
susţinere a trecerii la economia neutră climatic și constituirea unui fond,
numit Fondul pentru Tranziţie Echitabilă, care la nivelul UE este de 7,5
miliarde de euro. România se numără printre cele 3 țări care vor beneficia de
acest fond după Polonia şi Germania, țării noastre revenindu-i 757 de milioane
de euro din Fondul pentru Tranziţie Echitabilă.
Din
acest fond vor fi finanțate proiecte care vizează susținerea zonelor monoindustriale și a
celor energointensive, care utilizează combustibili fosili, zone care vor fi
cele mai afectate de trecerea la o economie nepoluantă.
Europarlamentarul Dan Nica: Acest fond are menirea de a sprijini întreprinderile
puternic energointensive și regiunile cu un caracter monoindustrial. Guvernul
trebuie să adopte o hotărâre prin care zonele pot intra sub incidența acestui
ajutor, trebuie să întocmească proiectele necesare și să poată să le depună
pentru momentul în care acest apel de cerere de proiecte este deschis.
Autoritățile locale vor putea și ele să depună. Ținând cont de faptul că
anumite state membre UE deja au anunțat că au proiectele pregătite, până la
sfârșitul lunii iunie aceste proiecte ar trebui să fie gata și la noi. Cine are
proiectele, va primi și banii.
După analiza preliminară efectuată de
Comisia Europeană, din țara noastră
județele care sunt eligibile sunt: Mureș, Galaţi, Hunedoara, Gorj, Dolj
și Prahova.
Europarlamentarul
Dan Nica a mai precizat că Guvernul României are responsabilitatea de a elabora
în regim de urgență planuri regionale de tranziție spre economia neutră
climatic, axate în special pe diversificarea economiei locale, reconversia
profesională și refacerea ecologică a terenurilor afectate.