Liceu tehnologic din Suceava, modernizat cu fonduri europene
180 de elevi si 62 de cadre didactice, beneficiari ai unui proiect, în județul Suceava, ce vizează modernizarea infrastructurii școlare.
Horia Daraban, 22.10.2020, 08:55
Instituțiile de învățământ cu profil tehnologic, o șansă
reală pentru adolescenții în căutarea unui viitor profesional. Oportunitățile
țin de pregătirea cadrelor didactice, dar și de dotările care să faciliteze
desfășurarea actului de predare –
învățare. Toate aceste premise pot fi puse la punct și prin accesarea
fondurilor europene. Este și cazul Liceului Tehnologic Iorgu Vârnav Liteanu
din orașul Liteni, județul Suceava.
Interes al administrației publice locale pentru aceste aspecte, astfel că, la rubrica Euranet Plus,
putem anunța semnarea unui contrat de finanțare prin intermediul Programului
Operațional Regional 2014 -2020. Ce presupune proiectul, aflăm de la primarul
orașului, domnul Tomiță Onisii. Așadar despre ce este vorba, mai exact, în
cadrul acestui proiect?
Este un proiect în
valoare de 6,52 de milioane de lei; un proiect important – un corp de școală
nou cu șase săli de clasă, laborator, două ateliere, birouri și sală de
ședință, cabinet medical, vestiare,
grupuri sanitare; un iluminat interior foarte modern, panouri solare, cu
panouri fotovoltaice. Este un proiect important pentru noi pentru că
laboratoarele, liceul tehnologic, școala profesională funcționează într-o
cădire veche care a fost extinsă periodic în timpul anilor, în care nu avem un
flux așa cum trebuie și ne-am dorit din tot sufletul. Am depus proiectul pe Axa
10, a trecut toate etapele de evaluare și, acum două săptămâni, am semnat
contractul de finanțare. Suntem în procedură de licitație pentru executarea
proiectului tehnic și ne dorim cât mai repede să o scoatem și la execuție.
Practic, acolo unde
funcționează în fapt acum această școală profesională, construim o clădire unde
să lăsăm doar grădinița cu program prelungit și ce înseamnă Liceul Tehnologic,
elevii liceului și ai școlii profesionale să fie în aceeași curte construind corpul nou în oglindă cu corpul
existent. Vrem copiii să nu mai meargă de la un corp la altul, să meargă pe
stradă. Vrem, în aceeași curte, să fie ambele corpuri de școală și să asigurăm
ca actul educațional să se desfășoare în condiții foarte bune.
Procesul de licitație este în desfășurare, pe când
finalizarea tuturor investițiilor în
cadrul acestui proiect?
Contractul se
derulează până la sfârșitul lunii iunie 2023. Până atunci, trebuie să avem
inclusiv executată toată construcția, dotări recepția lucrărilor să fie gata la
finalul lunii iunie 2023.