Investiţii multe, scumpe şi necesare infrastructura judeţului Alba
Consiliul Judeţean Alba a investit consistent şi investeşte mai departe în infrastructura din toate domeniile esenţiale pentru judeţ, folosind banii europeni.
Dan Horea, 20.01.2021, 08:37
Consiliul Judeţean Alba a investit consistent şi investeşte mai departe în infrastructura din toate domeniile esenţiale pentru judeţ, folosind banii europeni. Mai mult, îşi adaptează priorităţile la cerinţele fiecărei perioade.
Preşedintele instituţiei, dl. Ion Dumitrel, aflat la cel de-al cincilea mandat:
Ne-am implicat foarte mult în infrastructura rutieră, dar şi în cea de sănătate.
Este în lucru reabilitarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, care dorim să se încheie la finalul acestui an. Lucrarea valorează aproximativ 4 milioane de Euro. Reabilitare energetică se execută şi la Spitalul TBC din Aiud, cu cca 1,5 milioane de Euro. Se pregătesc lucrări de extindere, modernizare şi dotare pentru relocarea Ambulatoriului Integrat, unde suntem în faza de achiziţie a serviciilor premergătoare execuţiei. Avem de asemenea, proiecte pentru relocarea şi modernizarea Secţiei de Oncologie, înfiinţarea Compartimentului de Cardiologie Intervenţională, în valoare de 4 milioane de Euro, precum şi modernizarea Blocului Operator, cu 1,5 milioane. Modernizarea Secţiei Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie va costa 2 milioane de Euro.
Secţia de Ortopedie şi Traumatologie se va moderniza cu 1,5 milioane. Noua Secţie de Boli Infecţioase va fi construită şi dotată cu 9 milioane de Euro. Construim, de asemenea, o nouă Secţie de Psihiatrie, cu 2,5 milioane de Euro.
În privinţa infrastructurii rutiere menţionez lucrările în desfăşurare la drumul judeţean ce leagă Aiudul de Abrud, trecând prin comunele Râmeţ, Ponor şi Bucium, până la drumul naţional dintre Zlatna şi Abrud, pe o lungime de 78,5 km, cu o valoare de cca 40 milioane Euro, care va fi finalizat în prima parte a anului 2023. În vara acestui an se va finaliza investiţia de pe drumul judeţean dintre comunele Roica şi Întregalde, cu o lungime de 6 km, precum şi cel care porneşte din Sălciua, trece dealul la Ponor, coboară mănăstirea Rîmeţ şi de acolo la Teiuş.