Iniţiative pentru sprijinirea comunităţii din Poieneşti, judeţul Vaslui
Inițiative cu fonduri europene pentru sprijinirea copiilor și adulților din comuna Poienești, județul Vaslui.
Horia Daraban, 08.06.2021, 07:51
Prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020,
finanțare pentru proiecte care vizează comunitățile din mediul rural. Un reper
în acest sens îl regăsim în comuna vasluiana Poienești. Fundația World Vision
România, Primăria, școala gimnazială și Asociația Centrul de Analiză și
Inovaree Economică – Socială colaborează pentru buna desfășurare a proietului
cu titlul ROUTE – Poienești, revizalizarea relațiilor comunitare prin
furnizarea de servicii integrate. Finanțarea este de peste 4,8 miliaone de lei.
Informații avem avem de la managerul, domnul Remus Ifrim. Proiectul are trei
direcții, care sunt acestea?
O primă direcție ar
fi oferirea de servicii sociale și medicale persoanelor aflate în dificultate.
Vom avea 140 de copii și 145 de adulți care vor beneficia de consultații
medicale, investigații de specialitate. Vor beneficia de servicii sociale
specializate, de consiliere psihologică oferită de specialiști, campanii de
informare; deci inclusiv partea de prevenție o vom avea în atenție, atât din
punct de vedere al componentei sociale, cât și medicale; acces la programe de
dezvoltare și mobilizare comunitară;
sesiuni de informare în vederea combaterii segregării și promovării
egalității de șanse. Aceasta ar fi o primă direcție.
O alta vizează componenta
educațională și aici dorim să oferim șansa copiilor vulnerabili din punct de
vedere educațional din comunitatea Poienești să beneficieze de servicii de after school, consiliere psihologică, posibilitatea
de a participa la activități de educație
nonformală prin care să-și dezvolte abilitățile de viață la școli de vară, să
primească o masă caldă și, bineînțeles, să se deplaseze vara în excursii.
A treia direcție îi vizează pe adulți.
Exact, dorim să
propunem prin acest proiect, măsuri de ocupare a forței de muncă. Nivelul de
educație este foarte scăzut. Adulții au nevoie de sprijin în această direcție a
calificării. Vor participa la cursuri de calificare, de specializare pentru a
accesa mai ușor un loc de muncă, vor beneficia de consiliere și de orientare
profesională și, bineînțeles, de suport, mediere pe piața muncii, suport pentru
găsirea unui loc de muncă. Pentru adulții care își doresc să înființeze o
afacere, vom avea și o componentă de antreprenoriat. Vor putea participa la un
curs și vor putea realiza un plan de afaceri. În urma analizei și evaluării
planurilor primite, finanțăm trei astfel de afaceri din comunitatea Poienești.